„Părintele” muzicii reggae a murit la 77 de ani. Artistul fusese testat pentru coronavirus și a fost internat la ATI
Jamaicanul Frederick Nathaniel „Toots” Hibbert, pionier al muzicii reggae şi primul care a folosit termenul, a murit la vârsta de 77 de ani. Artistul a fost testat pentru Covid-19 și a stat internat la Terapie Intensivă.
Hibbert s-a născut în May Pen, Parish of Clarendon, Jamaica, fiind cel mai tânăr dintre cei opt copii ai familiei sale. Părinții lui Hibbert erau adventiști stricți de ziua a șaptea și acesta a cântat gospel în corul bisericii. Ambii săi părinți au murit tineri și, la vârsta de 11 ani, Toots era deja orfan, locuind cu fratele său, John, în Trenchtown, Kingston.
Toots Hibbert a fost solistul trupei de reggae şi ska Toots & the Maytals de la începutul anilor 1960.
Celebrul artist a murit în Kingston, Jamaica, înconjurat de familia sa, a anunţat grupul muzical, potrivit Mediafax.
Artistul a fost testat pentru coronavirus
Detaliile morţii sale nu sunt cunoscute, dar fusese testat pentru COVID-19 în ultimele două săptămâni şi a fost internat la Terapie Intensivă.
Hibbert este responsabil pentru popularizarea muzicii reggae şi chiar denumirea genului – single-ul său „Do the Reggay” din 1968 este prima piesă care a folosit termenul care a scris istorie.
Alte piese populare includ Pressure Drop, Sweet and Dandy şi 54-46 That’s My Number.
Decesul său vine cu doar câteva săptămâni înainte de lansarea Got to Be Tough, primul album al trupei din mai bine de un deceniu.
„Cel mai mare cântăreț viu de reggae din lume”
Descris drept „cel mai mare cântăreţ viu de reggae din lume” într-un profil din prestigioasa revistă Rolling Stone din luna august, stilul său vocal a fost comparat cu cel al lui Otis Redding. Revista îl numește drept unul dintre cei mai mari 100 de cântăreţi din toate timpurile.
Grupul de reggae şi pop UB40 au spus că muzica lui Hibbert „ne-a influenţat şi ne-a inspirat să iubim muzica reggae încă de la o vârstă fragedă”, în timp ce artistul britanic Ghostpoet a scris: „O altă legendă se întoarce pe pământ. Ce impact a avut în timpul său aici”.
Iar Ziggy Marley – fiul legendei reggae Bob Marley – a scris pe Twitter că Hibbert a fost „ca un tată pentru mine”.