Parlamentarii se pregătesc să intre în Centrul pentru interceptări, lăsat de Cioloș la SRI. Deputat PSD: „Tehnocrații nu stăpânesc acest domeniu”

Publicat: 21 03. 2016, 13:06
Actualizat: 12 10. 2016, 06:29

Interceptările agită apele în politica din România în continuare. Cu ordonanța adoptată de Guvern pe masă, șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, cere respingerea actului normativ pe motiv de neconstituționalitate și inițierea unei legi privind supravegherea tehnică.

„Prevederile constituționale sunt extrem de clare: nu se poate modifică prin OUG legislația referitoare la drepturile și libertățile fundamentale. Ar fi o greșeală imensă a Parlamentului dacă ar intră în discuție pe ordonanță. Ordonanță trebuie respinsă, iar din conținutul ei putem să luăm acele texte pe care le considerăm oportune și să mergem mai departe cu o propunere legislativă care să reglementeze situația interceptărilor”, a spus Tăriceanu.

Șeful Senatului susține că este nevoie de crearea unei autorități independente de interceptare.

„Soluția este recurgerea la crearea unei autorități independente de interceptare, așa cum a fost prevăzută în proiectul de lege privind legile securității naționale din 2007. Proiectul, după cum știți, a fost depus în parlament. Atunci când eram prim ministru, am dat punctul de vedere al Guvernului, care prevedea un lucru foarte clar: interceptările pe securitate națională să fie făcute de SRI, pe contraterorism, pe crimă organizată, urmând ca restul să fie făcute de cei care ua obligația să adune probe judiciare, de autoritățițe judiciare – procuratură și poliția judiciară. Proiectul a avut un parcurs complicat la Parlament, a durat foarte mult, a fost blocat. Și atunci serviciile (secrete – n.r.) voiau mai multă putere, ceea ce este greșit – puterea fără control din partea societății, fără control civil, vedem unde duce, la excese și la abuzuri”, a susținut Tăriceanu, nemulțumit de Centrul pentru interceptări, rămas la SRI.

Ideea unei structuri autonome este susținută și de senatorul PSD Ioan Chelaru, care a spus pentru Mediafax că, de fapt, societatea civilă este cea care ar trebui să controleze această autoritate care să facă ascultarea telefoanelor. „Indiferent unde funcționează, centrul de interceptări trebuie să aibă o autoritate și o autonomie și trebuie pus sub controlul societății civile, în principal, dar oricum sub controlul unei autorități care nu are nici caracter politic și care nu este parte a niciunei puteri a statului”, a arătat Chelaru.

De altfel, pesedistul Georgian Pop, șeful comisie parlamentare pentru controlul SRI, nu exclude ideea.

„Dacă în perioada următoare, în urma unei dezbateri serioase la care să participe politicieni, reprezentanți ai sistemului de justiție, reprezentanți ai asociațiilor de magistrați, mass-media, societatea civilă, găsim o formulă consensuală, e de preferat să fie o formulă consensuală, în care stabilim că se înființează în România un alt centru sau o altă platformă pentru punerea în executare a interceptărilor din zona judiciară, sigur că totul este în regulă, este o decizie politică și asumată, să se facă un nou centru”, a spus pentru gândul Georgian Pop.

Deputat PNL: „Eu nu am văzut hotărârea de CSAT de înființare a acestui Centru, dar acum haideți să fim serioși, chestia asta nu funcționează de un an-doi”

„Toată țara are acum soluții complicate, când era o singură soluție simplă: să faci o autoritate națională de interceptare, s-o pui sub controlul cui vrei, că văd că SRI-ul nu era bine controlat de Parlament. Dar întrebarea mea este: celelalte vor fi bine controlate de Parlament? Sau de cine sunt controlate instituțiile pe care le-au abilitat Codul de Procedură Penală și Curtea Constituțională să facă interceptări? Pe ele cine le controlează civil? La întrebarea asta au uitat să răspundă”, a comentat, la rândul său, liberalul Cezar Preda, membru al Comisiei SRI.

În același ton, deputatul liberal Octavian Marius Popa, vicepreședintele Comisiei, a spus pentru gândul că nu s-a gândit niciodată la o astfel de soluție și, mai mult, are și o serie de „bănuieli”.

„Ce ne creează nouă siguranța că, dacă înființăm o altă unitate autonomă de SRI care să facă această prestare de servicii, ea va funcționa respectând foarte strict regulile, adică neascultând înregistrările și predând, pur și simplu, beneficiarilor respectivele înregistrări? Pentru că, de exemplu, că tot suntem la capitolul bănuieli și speculații, îmi trece prin cap că există în România structuri informative paralele, private, care n-au treabă cu statul român. Ce ziceți despre această supoziție SF? La un moment dat cineva chiar a pomenit de una. Deci aici trebuie să avem grijă, ce face respectivul care se ocupă de informații la slujbă și ce face după ce pleacă de la slujbă sau după ce renunță la activitatea respectivă sau pleacă într-o altă activitate”, a spus el.

Deocamdată, Popa nu vede vreo problemă cu Centrul din curtea SRI. „Eu nu am văzut hotărârea de CSAT de înființare a acestui Centru, dar acum haideți să fim serioși, chestia asta nu funcționează de un an-doi, funcționează de mult. Unde au fost toate aceste entități care în momentul ăsta ridică semne de întrebare în toată această lungă perioadă de timp? (…) Lucrul ăsta funcționează de mult și ne-am trezit dintr-odată, peste noapte, că ne întrebăm cum s-a înființat”, a spus el.

În toată această dezbatere, Daniel Savu, senator PSD și membru în Comisia SRI, trage o concluzie simplă: guvernul nu trebuia să intervină după decizia CCR prin ordonanță de urgență. „Pot să vă spun că sunt lucruri care nu pot fi puse în aplicare, sunt numai teoretice, probabil, ca să zic așa, tehnocrate. Iar eu cred că tehnocrații nu stăpânesc acest domeniu”, a spus pentru gândul Daniel Savu