Parlamentul a respins raportul de activitate al SRTV pe 2006
Senatul și Camera Deputaților, reunite miercuri în ședință comună, au respins raportul de activitate și contul de execuție bugetară al SRTV pe anul 2006, ceea ce presupune dizolvarea Consiliului de Administrație al TVR.
Președintele Comisiei de cultură a Camerei Deputaților, Cătălin Micula, a citit rapoartele Comisiilor de cultură și de buget pe marginea rapoartelor de activitate și a contului de execuție bugetară al SRTV.
Senatorii și deputații au dezbătut mai întâi, raportul pe anul 2005 al SRTV, care a fost adoptat, cu 254 voturi "pentru", 4 voturi "împotivă" și 5 abțineri.
Raportul de activitate pe anul 2006 a fost, însă, intens discutat, el fiind respins, în finalul dezbaterilor, după ce Comisiile pentru cultură respinseseră în prealabil rapoartele de activitate și contul de execuție bugetară al SRTV.
Parlamentul a respins raportul de activitate al SRTV pe anul 2006 cu 227 voturi "pentru", niciunul "împotrivă" și 14 abțineri, aprobându-se astfel avizul de respingere dat de Comisiile de cultură.
Parlamentarii au identificat, în raportul Comisiilor pentru cultură și cele de buget ale Camerei Deputaților și Senatului, o serie de "nereușite" ale televiziunii publice: costuri excesiv de mari pentru anumite producții, absența formatorilor de opinie, ratingul scăzut față de anii anteriori, reorganizarea unor departamente din televiziunea publică, uzura peste limită a unor echipamente tehnice, faptul că CA al SRTV nu și-a putut exercita pe deplin prerogativele, pentru că nu a fost informat la timp asupra unor probleme ale instituției.
Reprezentanții Comisiilor de cultură și de buget au mai arătat că președintele-director general al SRTV, Tudor Giurgiu, și-a asumat problemele instituției, înaintându-și demisia din funcție. (Mediafax)