Parlamentul francez, de acord cu viitorul muzeu Luvru din Abu Dhabi
Parlamentul francez a aprobat proiectul muzeului Luvru din Abu Dhabi, autorizând un acord de "parteneriat cultural" între Franța și Emiratele Arabe Unite, contestat de numeroase personalități ale lumii artistice franceze, transmite AFP.
Deputații au votat proiectul de lege care autoriza acordul încheiat între Paris și Abu Dhabi pe 6 martie, adoptat deja de senatori pe 25 septembrie.
Cele două grupuri ale majorității (UMP – Union pour un Mouvement Populaire și Nouveau Centre) au votat pentru aprobarea proiectului. Grupul PS (Partidul Socialist) s-a abținut. Deputații comuniști și ecologiști nu au luat parte la lucrări.
Noul muzeu care va fi deschis la Abu Dhabi va putea expune opere de artă împrumutate de la muzeele franceze, mai ales de la Luvru, pe perioade cuprinse între șase luni și doi ani.
Muzeul, care va fi inaugurat până în 2012, este conceput de arhitectul francez Jean Nouvel și va fi construit pe insula Saadiyat.
Acordul a fost încheiat pe 30 de ani și prevede ca Emiratele Arabe Unite să compenseze muzeele franceze cu o sumă totală de aproximativ un miliard de euro, dintre care 400 de milioane să fie oferite muzeului Luvru.
Acordul a fost criticat de opoziția socialistă și comunistă și de numeroase personaliăți ale lumii artistice franceze.
La sfârșitul săptămânii trecute Jean Clair, fost director al muzeului Picasso și unul dintre criticii proiectului declara că, dacă textul va fi votat de deputați, "acesta va fi un adevărat certificat de deces al muzeului public așa cum l-am cunoscut noi".