Parlamentul Turciei a aprobat proiectul care permite portul vălului islamic în universități

Publicat: 15 02. 2012, 11:54
Actualizat: 25 07. 2012, 01:34

Parlamentul turc a adoptat în cursul nopții de miercuri spre joi un amendament constituțional care permite portul vălului islamic în universități, relatează AFP.

Amendamentul referitor la faptul că "nicio persoană nu poate fi privată de dreptul la o educație superioară" (referire la femeile care poartă văl) a fost aprobat cu o majoritate de peste două-treimi. Un al doilea vot este programat sămbătă, pentru finalizarea procesului de revizuire a Constituției propus de mișcarea islamistă AKP și de formațiunea naționalistă MHP.

Proiectul a fost criticat cu vehemență de opoziția social-democrată, care afirmă că sunt erodate principiile laicității Turciei. Premierul Recep Tayyip Erdogan, un fost politician islamist, a respins criticile, argumentând că și fetele trebuie să aibă acces la o educație superioară.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro