Pasageri blocați de două ore pe Aeroportul Timișoara, după ce avionul spre București s-a defectat
Directorul Aeroportului Internațional Timișoara, Dan Idolu, a declarat, vineri dimineața, corespondentului MEDIAFAX, că aeronava ar fi trebuit să decoleze la ora 07.15 spre București. Însă, înainte de îmbarcare a fost descoperită o defecțiune tehnică la avion, astfel că a fost anulată cursa operată de compania aeriană Ryanair.
Pasagerii au fost nevoiți să aștepte aterizarea cursei Bergamo (Italia) – Timișoara, iar în jurul orei 09.30, aeronava a decolat spre București.
„Aeronava operată de Ryanair se va întoarce din București din nou la Timișoara, pentru a zbura spre Frankfurt”, a afirmat Dan Idolu.
Și cursa Timișoara – Frankfurt va avea o întârziere de două ore, după ce aeronava a zburat spre București. Astfel, avionul va decola la ora 12.15, deși cursa era programată la ora 10.15.