Paszkany, trimis în judecată pentru sprijinirea unui grup infracțional

Publicat: 16 02. 2012, 08:44
Actualizat: 03 06. 2012, 14:54
Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a lui Arpad Zoltan Paszkany, finanțatorul clubului CFR Cluj, pentru sprijinirea unui grup infracțional organizat și șantaj.

 

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a lui Arpad Zoltan Paszkany, finanțatorul clubului CFR Cluj, pentru sprijinirea unui grup infracțional organizat și șantaj.

Omul de afaceri Arpad Paszkany a fost trimis în judecată de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), fiind acuzat că, în perioada 2004 – 2006, a susținut un grup infracțional organizat condus de Liviu Man, prin finanțarea, sub diverse forme, a publicațiilor trustului Gazeta, pe care le-ar fi folosit în interes personal. Potrivit unui comunicat de joi al DIICOT, în perioada 2004-2006 Arpad Paszkany a susținut financiar un grup infracțional condus de Liviu Man, președintele trustului Gazeta, prin finanțarea, sub diverse forme, a publicaților aparținând trustului Gazeta, cunoscând componenta grupului și modul de operare.

Paszkany este acuzat că a folosit publicațiile acestuia în interes personal sau al societăților sale, orchestrând șantajul exercitat de către membrii grupului, respectiv pentru a determina societățile concurente să facă sau să nu facă anumite activități, să renunțe la participarea la licitații sau să încheie contracte în scopul de a obține foloase materiale în scop ilicit.

De asemenea, omul de afaceri clujean este acuzat că în perioada ianuarie – noiembrie 2006 a determinat o campanie denigratoare prin intermediul publicațiilor trustului Gazeta la adresa lui Iulian Dascălu, reprezentantul Iulius Grup Iași, firmă pe care a și constrâns-o prin amenințări să-i cedeze, pentru suma derizorie de 10.000 euro, o suprafață de teren de 13.974 de metri pătrați situată în municipiul Cluj-Napoca, a cărei valoare de piață era de 400.000 de euro.

Conform sursei citate, în perioada 2004-2006 Paszkany a virat societăților lui Liviu Man diverse sume de bani, sub pretextul finanțării ziarului, pentru înființarea de noi publicații. De asemenea, i-a închiriat la prețuri modice mai multe birouri pentru a asigura spațiul necesar desfășurării activității trustului de presă.

Probele administrate la dosar arată că Paszkany a finanțat deschiderea ziarului "Gazeta de București", discuțiile purtate în mediul jurnalistic avansând suma de aproximativ 200.000 – 300.000 de euro.

Pe parcursul anchetei penale, mai mulți martori au declarat că era de notorietate în mediul jurnalistic faptul că Arpad Paszkany finanța publicațiile trustului Gazeta pentru a se folosi de acestea în promovarea afacerilor sale și compromiterea celor care îi făceau concurență prin declanșarea unor campanii de presă tendențioase și negative împotriva acestora.

"Sprijinirea financiară și logistică a grupului a fost făcută de Paszkany în mod interesat, pentru a-si proteja imaginea sa și a firmelor pe care le conducea. Pe de altă parte, în situațiile în care interesele personale sau ale societăților sale o cereau, acesta a folosit, prin intermediul lui Liviu Man, toate publicațiile trustului în scopul creării unei imagini negative, tendențioase asupra unor persoane fizice sau juridice cu interese contrare acestuia", se precizează în comunicatul DIICOT.

Dosarul prin care Arpad Paszkany este trimis în judecată sub acuzațiile de sprijinire a unui grup infracțional organizat și șantaj a fost înaintat spre soluționare Tribunalului Cluj.

În dosarul "Gazeta" este inculpat Liviu Man, președintele trustului cu același nume, care edita zece publicații în județele Cluj, Bistrița Năsăud, Maramureș, Bihor, Sibiu și Mureș. Alături de Liviu Man mai sunt judecați, în calitate de ziariști sau directori ai trustului, Aurel Mureșan, Dorel Alexandru Vidican, Ioan Oțel, Călin Dan Pârcălab, Aurelian Grama, Anca Elena Cocuț, Adrian Avarvarei și Memoranda Suppllexa Onac. Acuzațiile vizează infracțiunile de asociere la un grup infracțional organizat și șantaj calificat în formă continuată. Aceștia au fost trimiși în judecată în 19 ianuarie 2007.

Procurorii au stabilit că ziariștii au constituit un grup infracțional organizat, iar din anul 2004 și până în noiembrie 2006 au constrâns 43 de persoane, în 53 de cazuri, să încheie contracte de publicitate cu trustul. În caz contrar, erau amenințați cu dezvăluiri compromițătoare în publicațiile aparținând trustului de presă Gazeta.

Dintre cele nouă persoane trimise în judecată în dosarul Gazeta, șase au fost în arest, respectiv Dan Pârcălab, directorul general al Gazetei de Maramureș, Aurelian Grama, redactorul șef al "Bună Ziua, Ardeal", Liviu Man, președintele trustului Gazeta, Ioan Oțel, directorul de investigații de la Gazeta de Cluj, Dorel Vidican, directorul executiv al Gazetei de Cluj și Aurel Mureșan, directorul executiv al trustului. Ulterior, ei au fost puși în libertate. Ultimii trei jurnaliști puși în libertate în 24 martie 2007, prin decizia Curții de Apel Galați, au fost Liviu Man, Ioan Oțel și Aurel Mureșan.

Săptămânalele "Gazeta de Cluj", "Ziarul de Mureș" și "Gazeta de Maramureș" au fost înființate în 2002 de Liviu Man, Aurelian Grama și Călin Dan Pârcălab. Potrivit procurorilor DIICOT, sumele necesare editării și publicării fiecăruia dintre aceste ziare, de circa 20.000 de lei pe lună, au fost atrase, în principal, prin încheierea unor contracte de publicitate, unele dintre contracte fiind încheiate prin șantajarea unor persoane vătămate.

La începutul lunii martie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis să strămute la Tribunalul Brăila dosarul "Gazeta".

Mediafax