Patriarhul Daniel a sfințit clopotele viitoarei Catedrale a Mântuirii Neamului
This browser does not support the video element.
Cele șase clopote ale Catedralei Mântuirii Neamului au fost sfințite, luni, într-o slujbă oficiată de Patriarhul Daniel, anunță Patriarhia Română. Clopotele urmează să fie montate în turnul „Clopotniță” de pe fațada de vest a noii Catedrale Patriarhale.
„Luni, 3 septembrie 2018, între orele 09:45 – 10:30, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârșit slujba de sfințire a celor șase clopote ale Catedralei Naționale, aflate la sol. Acestea urmează să fie montate, în zilele următoare, în turnul „Clopotniță” de pe fațada de vest a noii Catedrale Patriarhale, la o înălțime de 60 de metri, împreună cu structura lor metalică. Sfințirea exterioară a clopotelor, oficiată astăzi (luni-n.r.), va fi urmată de sfințirea lor interioară și a clopotniței, după ce acestea vor fi instalate în turnul „Clopotniță”” se arată într-un comunicat al Patriarhiei Române, remis luni MEDIAFAX.
Clopotele au fost realizate în fabrica Grassmayr din Innsbruck, Austria și au o garanție de 15 ani și o durată de viață apreciată la peste 400 ani, mai spun reprezentanții Patriarhiei. Ele au ajuns în țară pe 19 mai 2017 și cântăresc împreună 33 de tone.
Acestea au fost plătite exclusiv din banii Patriarhiei, nu din fonduri publice, mai arată sursa citată.
„Clopotul cel mare, dedicat „Eroilor Neamului”, are o greutate de peste 25 de tone, cu o înălțime și un diametru de circa 3 metri. Acesta va putea fi auzit pe o rază de 15 km la evenimentele și sărbătorile importante. În ceea ce privește calitatea sunetelor, aceasta este asigurată prin puritatea aliajului de bronz utilizat de turnătoria din Tirol, 78% cupru electrolitic cu puritatea de 99,99% și 22% staniu electrolitic, cu aceeași puritate” arată Patriarhia Română.
Pe fiecare dintre cele șase clopote sunt inscripționate stema Patriarhiei, chipul în efigie al Patriarhului Daniel, precum și inscripția: „Binecuvântarea Patriarhului Daniel al României pentru Catedrala Națională – Centenar 1918 – 2018″.
Catedrala Mântuirii Neamului va fi sfințită pe 25 noiembrie, în prezența a sute de invitați, inclusiv patriarhii tuturor Bisericilor Ortodoxe, printre care Patriarhul Kirill, de la Moscova, Patriarhul Bartolomeu, de la Constantinopol și toți conducătorii Bisericilor Ortodoxe din Europa.