Patriarhul Daniel, nemulțumit de interzicerea pelerinajului la Sfânta Parascheva: „O măsură discriminatorie”
Patriarhia Română consideră interzicerea pelerinajului de Sfânta Parascheva drept o ”măsură disproporționată, discriminatorie şi luată fără o consultare prealabilă cu Biserica Ortodoxă Română” și speră ca autoritățile să revină asupra acesteia.
Preafericitul Daniel a trimis vineri un ”apel la coresponsabilitate şi cooperare pentru a evita constrângeri excesive”, prin care ”Patriarhia Română își exprimă deplina solidaritate cu toți credincioșii ortodocși care în aceste zile doresc să se roage ca pelerini Sfintei Cuvioase Parascheva, precum și cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei, gazda profund responsabilă a pelerinajului anual de la Iași”.
Interzicerea în acest an a pelerinajului la Sfânta Cuvioasă Parascheva pentru credincioşii care nu locuiesc în municipiul Iaşi este o măsură disproporționată, discriminatorie şi luată fără o consultare prealabilă cu Biserica Ortodoxă Română”, se arată într-un comunicat semnat de Patriarhul Daniel.
Potrivit acestuia, ”Arhiepiscopia Iaşilor, în calitatea sa de organizator al acestui pelerinaj, s-a pregătit intens și foarte temeinic pentru întâmpinarea pelerinilor din acest an, ținând cont de toate măsurile sanitare aflate în vigoare. Această pregătire temeinică şi o strânsă cooperare cu autoritățile locale erau o garanție că pelerinajul de la Iași sau apropiatul pelerinaj de la București, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, constituie, în acelaşi timp, un exerciţiu de protejare responsabilă a sănătăţii şi o manifestare a libertăţii religioase a unui popor eminamente religios”.
Măsurile restrictive ce se impun ca absolut necesare trebuie să aibă un solid temei legal, să fie justificate în mod transparent, argumentat şi nediscriminatoriu. Înţelegem că, în contextul epidemiologic de azi, regulile stricte referitoare la igienă, la purtarea măștii și la păstrarea distanței de 1,5 m între persoane se impun atât în spațiile liturgice, cât şi în afara acestora, pentru toţi credincioşii care participă la pelerinajul organizat oficial.
Ne exprimăm speranța că, pentru cinstirea demnă şi responsabilă a Sfintei Cuvioase Parascheva, se va reveni cât mai curând asupra măsurii excesive de interzicere a pelerinajului de la Iași, printr-o înţeleaptă modalitate de coresponsabilitate şi colaborare între Stat şi Biserică, astfel încât toți pelerinii să se poată ruga Sfintei Parascheva în mod liber în aceste zile, cu respectarea strictă a tuturor măsurilor sanitare dispuse de autorităţile competente.
Raed Arafat, despre interzicerea pelerinajului de la Iași: „Revenirea asupra interdicției poate fi doar o decizie politică, nu sanitară”
Într-o declarație oferită la Digi24, Raed Arafat a abordat subiectul interzicerii pelerinajului care urma să aibă loc la Iași, spunând că „trebuie să înțeleagă lumea că aici nu este vorba nici de disproporție, nici de discriminare, nici de dorința de a face rău unora sau bine altora. Aici este vorba de domeniul sănătății publice.”