"Am un teren de 150 mii metri pătrați în spatele Casei Presei, pe care în următorii doi ani voi construi noul sediu al Rompetrol, clădiri de birouri și 1.000 de case. Investițiile se ridică la 200 milioane euro iar proiectul va fi realizat în colaborare cu un mare fond imobiliar", a declarat Dinu Patriciu, președinte al grupului Rompetrol.
Potrivit acestuia, terenul a fost achiziționat din 1991.