Patronul Hexi Pharma a murit într-un accident de mașină
Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, și-a pierdut viața, duminică seară, într-un accident rutier petrecut în județul Ilfov, pe drumul ce leagă localitățile Buftea de Corbeanca, anunță surse din rândul polițiștilor.
Potrivit acestora, accidentul a fost anunțat în jurul orei 19.30 iar anchetatorii nu exclud varianta ca patronul Hexi Pharma să se fi sinucis, deoarece la fața locului nu s-au găsit urme de frânare.
Mașina condusă de acesta a intrat într-un copac, impactul fiind atât de violent încât bărbatul și-a pierdut viața pe loc. Echipele de salvatori ajunse la fața locului au găsit o victimă desfigurată.
Actele găsite în autoturism aparțin lui Dan Condrea, au declarat aceleașu surse pentru MEDIAFAX. La fața locului a fost chemată soția bărbatului care l-ar fi recunoscut după haine.
Polițiștii susțin că un martor al accidentului va fi audiat în această seară, este vorba chiar despre o persoană care se afla la volanul unui automobil pe care mașina implicată în accident l-a depășit înainte de impact. Un al doilea martor urmează să fie și el audiat în curând. De asemenea, urmează să fie realizată și expertiza auto, în urma căreia se va stabili viteza cu care circula autovehiculul în momentul coliziunii.
După ce se va încheia cercetarea la fața locului, polițiștii vor dispune și o analiză ADN pentru a se stabili cu certitudine că este vorba despre Dan Condrea.
Doi martori, un biciclist și un șofer
Apelul la 112 a fost făcut de o femeie la ora 18.45. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Ilfov Claudia Burada există doi martori ai accidentului, un biciclist și un șofer al cărui autoturism fusese depășit de mașina lui Dan Condrea cu puțin timp înainte de impact.
„Există doi martori, un biciclist și șoferul unui alt autovehicul. A fost deja audiat un martor, urmând și cealaltă persoană. În urma expertizei auto, urmează să se stabilească viteza și orice alte detalii care pot identifica accidentul. Luăm în calcul și varianta sinuciderii „,a declarat Claudia Burada, purtător de cuvânt al Poliției Ilfov pentru MEDIAFAX.
Potrivit acesteia accidentul a avut loc pe „raza localității Buftea, în satul Tamaș”.
„Șoferul autoturismului a pierdut controlul, a ieșit în afara părții carosabile. Colegii meu nu au găsit urme de frânare, luăm în calculc toate posibilitățile” a declarat aceasta pentru MEDIAFAX.
„Autovehiculul a fost sigilat și urmează să fie supus unei expertize. Este vorba despre un bărbat de 39 de ani. Având în vedere leziunile pe care le-a suferit, nu putem confirma la acest moment numele. Urmează să fie prelevată probă ADN”, a mai spus Burada.
În urma apelului la 112, la locul accidentului au fost trimise două echipaje de ambulanță de la Serviciului București-Ilfov, medicii ajunși la fața locului găsind o victimă, bărbat, în afara autoturismului, a declarat Alice Grasu, manager Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, pentru MEDIAFAX.
Potrivit sursei citate, bărbatul prezenta „leziuni incompatibile cu viața” și a decedat în momentul impactului.
Bărbatul a fost găsit desfigurat lângă o mașină inscripționată cu însemnele Hexi Pharma iar actele de lângă autoturism erau ale lui Dan Condrea, precizează sursele citate. Soția lui Condrea a fost adusă la fața locului și l-ar fi recunoscut după haine, mai adaugă sursele citate.
Sursa foto: stirileprotv.ro.