Patronul turc al celei mai importante rețele de import de legume și fructe a fost arestat după ce a oferit 40.000 de euro mită

Publicat: 22 04. 2013, 15:19
Actualizat: 25 08. 2013, 13:21

Patronul unei firme din județul Ilfov care importă legume și fructe a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, de judecătorii Tribunalului București, după ce a vrut să îi dea 40.000 de euro mită unui înalt funcționar de la ANAF pentru a  mușamaliza un control fiscal. 

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție l-au reținut pe Șahin Yuksek, asociat unic al firmei Yuksek International Fruct SRL, în 20 aprilie, pentru dare de mită și instigare la dare de mită. În aceeași zi, Tribunalul București a decis să-l aresteze preventiv pentru 29 de zile pe administratorul Yuksek International Fruct SRL, se arată într-un comunicat de presă de luni al DNA.

Potrivit procurorilor, la 19 aprilie, Șahin Yuksek a oferit 40.000 de euro, prin intermediar, unui înalt funcționar din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), în schimbul denaturării rezultatului unui control efectuat de organele fiscale la firma sa. Angajatul ANAF a refuzat banii oferiți de Șahin Yuksek, însă acesta a revenit, în aceeași zi, oferindu-i personal 30.000 de euro.

Patronul firmei Yuksek International Fruct SRL a fost denunțat de înaltul funcționar ANAF la Direcția Națională Anticorupție, care a început cercetările în cazul cetățeanului turc pentru dare de mită și instigare la dare de mită, acuzații care i-au fost aduse la cunoștință sâmbătă.