Patru membri ai forțelor de ordine din Egipt vor fi judecați pentru moartea, în august, a 37 de deținuți asfixiați de gaze lacrimogene într-un vehicul al poliției, relatează agenția Mena, citată de AFP.
Este prima dată când justiția anunță judecarea unor agenți de poliție de la începerea acțiunilor de reprimare după demiterea președintelui Mohamed Morsi de către armată pe 3 iulie.
Cei 37 de deținuți erau într-un convoi care transporta peste 600 de deținuți islamiști spre închisoarea Abu Zaabal din Cairo, pe 18 august. Ministerul egiptean de Interne susține că un agent de poliție ar fi fost luat ostatic în interiorul unui vehicul, astfel că s-a intervenit cu gaze lacrimogene.