Prima pagină » Știri » Patru angajaţi ai Primăriei Ploieşti, testați pozitiv pentru coronavirus. La ce departamente sunt salariați

Patru angajaţi ai Primăriei Ploieşti, testați pozitiv pentru coronavirus. La ce departamente sunt salariați

Patru angajaţi ai Primăriei Ploieşti, testați pozitiv pentru coronavirus. La ce departamente sunt salariați

Patru angajați ai Primăriei Ploiești care lucrează în sedii diferite au fost depistați cu coronavirus. Anterior, alți șase salariați ai instituției au fost testați pozitiv cu COVID-19.

Cei patru sunt funcționari din direcții sau servicii care funcționează în clădiri separate, potrivit news.ro. Așa cum prevede legea, unii dintre colegii lor au fost plasați în izolare.

La Direcţia Comunicare a instituţiei o angajată a fost testată pozitiv, iar trei colege cu care a intrat în contact au intrat în izolare.

La Direcţia juridică o angajată a fost de asemenea depistată cu coronavirus.

De asemenea, un caz de infectare cu COVID-19 este la Serviciul Public Local Comunitar de Evidenţă a Persoanelor şi unul la Clubul Sportiv Municipal. Nicio instituție nu funcţionează în sediul Primăriei Ploieşti.

Anterior, în instituţie au mai fost diagnosticaţi trei angajaţi, unul dintre ei fiind din conducerea Primăriei Ploieşti, dar şi trei funcţionari de la Asociaţia Serviciilor Social Comunitare din cadrul Primăriei.

Județul Prahova, afectat grav de coronavirus. 239 de cazuri active în Ploiești

Prahova este unui dintre județele unde sunt raportate cele mai multe cazuri de infecție cu COVID-19 din țară și, de când numărul persoanelor depistate pozitiv a crescut, laboratoarele de testare nu mai fac față, iar rezultatele ajung foarte târziu, iar până primesc confirmarea sau infirmarea bolii, oamenii trebuie să stea în izolatorul spitalului.

Potrivit Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, joi 27 august 2020, în Prahova erau înregistrate ca fiind active un număr de 882 de cazuri confirmate cu SARS CoV-2, 239 dintre acestea fiind în municipiul Ploieşti. La nivelul judeţului sunt şi 11 localităţi care nu înregistrau niciun caz de COVID-19.

Conform informării de joi a Grupului de Comunicare Strategică, de la debutul pandemiei, în județul Prahova s-au înregistrat 3.986 de cazuri confirmate cu COVID-19, 87 numai în ultimele 24 de ore.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
O japoneză s-a „căsătorit” cu un personaj AI creat cu ChatGPT
Digi24
Vladimir Putin a fost scos din sărite de întrebările unui jurnalist de la BBC: „Ce prostie”
Cancan.ro
De ce ar fi murit mama Mihaelei Rădulescu, de fapt. Văduva lui Felix Baumgartner, primul mesaj oficial: 'Nu a fost bolnavă'
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Astrolog, la Interviurile Adevărul: 2026 ar putea aduce schimbări de Guvern în România. „Va fi un an al revoltelor. Se cere vărsare de sânge”
Mediafax
Temperaturi mai scăzute și precipitații ușor excedentare în mai multe regiuni ale țării în următoarele patru săptămâni
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Reacția Turciei după ce forțele sale aeriene au doborât o dronă care a încălcat spațiul aerian
Cancan.ro
Ce boală are Dan Petrescu, de fapt? Motivul real pentru care s-a topit pe picioare
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Prima întâlnire cu extratereștrii! Un astronom dezvăluie totul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Bursele sociale pentru studenți vor primi o suplimentare de 60 de milioane de euro