Prima pagină » Știri » Patru bărbați acuzați că furau bunuri de la turiștii străini din Centrul Vechi al Capitalei au fost reținuți

Patru bărbați acuzați că furau bunuri de la turiștii străini din Centrul Vechi al Capitalei au fost reținuți

Patru bărbați acuzați că furau bunuri de la turiștii străini din Centrul Vechi al Capitalei au fost reținuți
Patru bărbați acuzați că furau bunuri din gențile și buzunarele turiștilor străini aflați în Centrul Vechi al Capitalei, oferindu-și serviciile pentru a le face fotografii, au fost reținuți, vineri, de polițiști, după percheziții care au avut loc în București.

Potrivit unui comunicat transmis vineri de polițiști, Direcția Generală de Poliție a municipiului București, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București au percheziționat trei locații din Capitală și pus în aplicare patru mandate de aducere în cazul unor persoane bănuite că furau bunuri de la turiști străini, aflați în Centrul Vechi.

Potrivit DGPMB, cei patru bărbați au vârste cuprinse între 25 și 45 de ani și au acționat în perioada iulie-septembrie, distrăgând atenția cetățenilor străini, sub pretexul că le fac fotografii, iar în acest timp, le furau bunuri din buzunare și genți.

„Bănuiții distrăgeau atenția cetățenilor străini sub pretextul efectuării unor fotografii, timp în care le sustrăgeau bunuri din buzunare sau genți. (…) În urma investigațiilor efectuate, în sarcina acestora s-a stabilit că la data de 11 iulie, în timp ce se aflau în incinta unui restaurant din sectorul 3, profitând de neatenția unui cetățean străin, i-ar fi sustras portofelul cu documente, carduri și suma de peste 350 de euro. Ulterior, ar fi folosit cardurile la operațiuni financiare la o societate comercială”; se arată în comunicatul citat.

Polițiștii mai arată că în urma perchezițiilor, la domiciliile celor patru persoane bănuite au fost găsite o parte din obiectele furate, precum și alte bunuri care ar fi putut fi folosite la comiterea faptelor.

În acest caz, cercetările se fac sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pentru infracțiuni de furt și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Cei patru bărbați au fost reținuți și urmează să fie duși în fața instanței.

Citește și