Prima pagină » Știri » Patru bucureșteni reținuți pentru trafic internațional de droguri de mare risc

Patru bucureșteni reținuți pentru trafic internațional de droguri de mare risc

Patru bucureșteni reținuți pentru trafic internațional de droguri de mare risc
Patru bucureșteni au fost reținuți de procurorii DIICOT pentru trafic internațional de droguri de mare risc, după ce au adus din Olanda aproximativ 2.000 de comprimate de ecstasy și intenționau să le vândă în cluburi din Capitală, drogurile fiind expediate printr-o firmă de curierat.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DICOT) – Serviciul Teritorial București au dispus reținerea pentru 24 de ore a lui Aurel Ionuț Părpălea (29 de ani), Constantin Ștefan Budulan (26 de ani), Adrian Gabriel Iancu (26 de ani) și Ionuț Alin Constantin (25 de ani), din Bucuresti, pentru trafic internațional de droguri de mare risc.

„Inculpații au organizat procurarea cantității de aproximativ 2.000 comprimate ecstasy din Amsterdam – Olanda și expedierea drogurilor în România prin intermediu unei firme de curierat. Drogurile erau destinate comercializării către consumatorii din cluburi de pe raza municipiului București”, se arată într-un comunicat de presă de marți al DIICOT.

Valoarea drogurilor de mare risc este de 20.000 de euro, a precizat sursa citată.

Pocurorii DIICOT au solicitat instanței arestarea preventivă a celor patru pentru 29 de zile.

Cercetările în această cauză au fost făcute de procurorii DIICOT împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul BCCO București. Suportul tehnic și informativ a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Citește și