Patru copii, abandonați pe o stradă din Timișoara. Poliția îi caută acum pe părinți
Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Timiș, Mirela Drăghicioiu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 01.00, un trecător a sunat la 112 pentru a anunța că a găsit pe stradă patru copii.
„Bărbatul care a sunat la 112 a anunțat că a auzit plânsete de copii. La fața locului au ajuns echipaje de Poliție și Ambulanță. Copiii au fost preluați și duși la Spitalul de Copii. Ei nu au urme de violență pe corp”, a afirmat Mirela Drăghicioiu.
Potrivit acesteia, copiii, care se află acum la spital, au vârste cuprinse între un an și patru ani și au fost găsiți pe Splaiul Tudor Vladimirescu, în apropierea centrului orașului. În locul unde au fost abandonați au mai fost găsite un scutec, o haină și o sticlă cu suc.
Conform medicilor, copiii au stat mai multe ore în acel loc, pe stradă, și le era frig, temperatura fiind de 10-12 grade Celsius.
În acest caz a fost sesizată și Direcția pentru Protecția Copilului Timiș, iar polițiștii fac cercetări pentru identificarea părinților celor patru copii și îi vor cerceta pentru abandon de familie.