Prima pagină » Știri » Patru copii au fost operați pe cord la Spitalul „Marie Curie”, starea lor este bună

Patru copii au fost operați pe cord la Spitalul „Marie Curie”, starea lor este bună

Patru copii au fost operați pe cord la Spitalul
Patru copii cu vârste între un an și 15 ani, cu malformații congenitale cardiace, au fost operați de medici români și italieni, la Spitalul "Marie Curie", în perioada 2-4 decembrie, starea acestora este bună, fiind duși de la terapie intensivă în saloane, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Sănătății.

Patru copii cu vârste între un an și 15 ani, cu malformații congenitale cardiace, au fost operați de medici români și italieni, la Spitalul „Marie Curie”, în perioada 2-4 decembrie, starea acestora este bună, fiind duși de la terapie intensivă în saloane, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Sănătății. 

Cei patru copii au fost operați de o echipă mixtă formată din medici și asistenți români, aflați în Programul de Dezvoltare a chirurgiei cardiovasculare pediatrice, împreună cu specialiști italieni, în cadrul unei noi misiuni la Spitalul de Copii „Marie Curie”.

„Cei patru copii operați au vârste de 1 an, 5 ani, 13 ani și, respectiv, 15 ani, cu malformații congenitale cardiace. Operațiile au decurs cu succes, fără evenimente deosebite, iar în prezent toți cei patru copii se află într-o stare favorabilă, au ieșit din terapie intensivă și se află în salon, în secția de cardiologie, în post-operatoriu, în grija specialiștilor italieni și a medicilor și asistenților români”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătății remis, sâmbătă, agenției MEDIAFAX.

O nouă echipă de 11 specialiști italieni, formată din șase doctori, patru asistente și un perfuzionist, va veni, luni, 9 decembrie, la Spitalul „Marie Curie”. Aceștia vor opera, împreună cu medicii și asistenții români, alți aproximativ șase copii cu malformații cardiace congenitale.

„Activitatea chirurgicală din Departamentul de cardiochirurgie al Spitalului Marie Curie va continua cu misiuni medicale periodice și va deveni tot mai susținută în perioada următoare, urmând a fi complet funcțională cu specialiștii din Romania formați până la sfârșitul programului”, a precizat Ministerul Sănătății.

Începând din ianuarie 2014, încă doi doctori români, un chirurg și un cardiolog vor fi trimiși pentru formare în Italia, în cadrul Programului de Dezvoltare a chirurgiei cardiovasculare pediatrice, inițiat de Ministerul Sănătății, în colaborare cu Clinica San Donato și Fundația Bambini Cardiopatici nel Mondo.

Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a anunțat săptămâna trecută că din 2 decembrie vor fi făcute noi operații pe cord la Spitalul „Marie Curie”, de către o echipă formată din patru medici și asistenți de la Clinica San Donato din Italia, împreună cu echipa de la spitalul bucureștean.

Nicolăescu a precizat că, de la demararea în septembrie a programului Dezvoltarea chirurgiei cardiovasculare pediatrice – inițiat de Ministerul Sănătății, în colaborare cu Clinica San Donato și Fundația Bambini Cardiopatici nel Mondo – și până în prezent au fost trimși la pregătire, în Italia, doi medici și patru asistenți medicali.

Departamentul de cardiochirurgie pediatrică al Spitalului de Copii „Marie Curie” a fost amenajat și dotat în urma unei investiții totale de aproximativ 4.200.000 de euro, din care aproximativ 1.500.000 de euro din donații publice strânse de Asociația Inima Copiilor, aproximativ 2.300.000 de euro oferiți de minister pentru aparatura medicală, restul sumei provenind din alte donații și sponsorizări către unitatea sanitară.

Pentru începerea cât mai rapidă a activității operatorii la „Marie Curie”, Ministerul Sănătății a alocat, în august, aproximativ 650.000 de euro pentru completarea echipamentelor și a instrumentarului necesar.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?