Prima pagină » Știri » Patru drumuri județene din Vaslui, închise circulației din cauza viscolului

Patru drumuri județene din Vaslui, închise circulației din cauza viscolului

Patru drumuri județene din Vaslui, închise circulației din cauza viscolului
Patru drumuri județene din Vaslui sunt închise circulației miercuri, iar pe alte trei traficul se desfășoară cu dificultate, din cauza viscolului și a ninsorilor abundente, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Patru drumuri județene, respectiv Lipovăț – Bogdana, Băcești – Vovirești, Huși – Arsura și Codăești – Dănești sunt închise circulației, în timp ce pe alte trei, Roșiești – Vutcani, Huc – Rafaila și Muntenii de Sus – Tanacu, se circulă pe un singur sens doar cu mașini cu tracțiune integrală și care au lanțuri.

Reprezentanții societății Lucrări Drumuri și Poduri Vaslui, la care unic acționar este Consiliul Județean Vaslui, nu au putut preciza când va fi deblocat traficul pe cele patru drumuri.

„Blocajele apărute pe cele patru drumuri sunt pe porțiuni de 100-200 de metri, unde zăpada a fost spulberată din câmp pe șosea. Din păcate, două din cele cinci autofreze pe care le avem în dotare s-au stricat, iar pe acele sectoare cu probleme nu se poate interveni decât cu astfel de utilaje. Noi sperăm ca în cursul zilei de astăzi (n.r. – miercuri) să le putem debloca, dacă nu cel târziu până mâine dimineață, așa cum prevede și legislația, care spune că avem obligația să o facem în cel mult 24 de ore de la oprirea viscolului”, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX directorul societății LDP SA Vaslui, Adrian Cotigă.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Celebrul fotbalist la Steaua a ajuns boschetar: ”N-are casă, doarme pe străzi”
Prosport.ro
FOTO. Gafă vestimentară fără precedent! Ce a pățit vedeta a pus-o într-o ipostază mai mult decât jenantă
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Ce se întâmplă doctore
Cât de mult s-a schimbat Elena Băsescu! Nu o mai recunoști! Cum arată acum, la 45 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decembrie: Începe o nouă sesiune Rabla 2025. Câți bani primești pentru o mașină nouă
Descopera.ro
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Teoria atașamentului: De ce modul în care am fost iubiți în copilărie ne decide relațiile din prezent?