Patru elevi au ajuns la spital după ce mașina care îi ducea la școală a intrat într-un copac. Șoferul a fugit de la locul accidentului

Publicat: 21 09. 2012, 10:20
Actualizat: 10 02. 2019, 01:30

Primele cercetări ale polițiștilor vasluieni arată că accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la carosabilul umed de către șoferul mașinii în care se aflau șase elevi din Bacăni care urmau să ajungă la o unitate de învățământ din municipiul Bârlad.

La intrarea în Bârlad, șoferul a depășit un autoturism, iar la revenirea pe banda sa de mers a pierdut controlul volanului, mașina intrând într-un copac de pe marginea șoselei.

În urma impactului, patru din cei șase adolescenți au fost răniți, fiind preluați de mai multe ambulanțe și transportați la Spitalul de Urgență Bârlad.

Potrivit medicilor, una dintre victime – o adolescentă de 16 ani – este în comă.

„La spital au ajuns trei fete și un băiat cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani. Din păcate, una dintre victime, o elevă de 16 ani, se află în comă de gradul al patrulea, starea sa fiind critică. În prezent, se organizează transferul acestei paciente la Spitalul de Neurochirurgie Iași. În ceea ce-i privește pe ceilalți elevi, starea lor este bună, aparent, dar încă sunt în curs de evaluare medicală”, a declarat directorul medical al Spitalului de Urgență Bârlad, Gabriela Daniș.

Potrivit polițiștilor, după producerea accidentului, șoferul a plecat de la fața locului.

„Șoferul a plecat de la locul accidentului imediat după producerea acestuia, fiind găsit ulterior de către polițiști. Din spusele lui, șoferul a plecat pe jos spre Băcani după ce a suferit un șoc în urma accidentului, crezând că una dintre victime este decedată”, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui, Mihaela Ștraub.

Polițiștii vasluieni vor întocmi dosar penal în acest caz pe numele șoferului.

De asemenea, polițiștii urmează să stabilească dacă mașina implicată în accident, care avea șase locuri pentru pasageri, este destinată transportului școlar și dacă aparține primăriei.