Patru elevi din Capitală care s-au încăierat cu săbii și cuțite au fost arestați preventiv

Publicat: 24 10. 2013, 10:37
Actualizat: 04 08. 2014, 05:43

Nouă elevi de la Colegiul „Dimitrie Leonida” din Capitală au fost ridicați miercuri de polițiști, după ce s-au încăierat cu săbii, cuțite și bastoane telescopice, pe o stradă din Sectorul 2.

În urma audierilor, anchetatorii au reținut patru dintre cei nouă elevi ridicați și au cerut instanței arestarea lor preventivă.

Magistrații Judecătoriei Sectorului 2 au admis propunerea anchetatorilor și au emis mandate de arestare preventivă pentru 19 zile pe numele celor patru elevi.

Decizia Judecătoriei Sectorului 2 nu este definitivă, putând fi contestată la Tribunalul București.

Doi dintre cei arestați au vârsta de 17 ani, unul are 18 ani, iar al patrulea are 20 de ani, potrivit unor surse din Poliție.

Sursele citate au precizat că toți cei nouă elevi audiați sunt urmăriți penal pentru ultraj contra bunelor moravuri, patru dintre aceștia fiind cercetați și pentru port ilegal de armă albă.

Potrivit anchetatorilor, miercuri dimineață, în jurul orei 8.00, pe o stradă din sectorul 2 a izbucnit un conflict la care au participat mai mulți tineri cu vârste între 16 și 20 ani, toți elevi de la Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida”.

În urma incidentului, patru dintre elevii implicați au ajuns la Spitalul „Sfântul Pantelimon”, pentru îngrijiri medicale.

Conflictul a fost aplanat de către polițiștii care au venit la fața locului după ce un martor a sunat la 112.

Comisarul șef Cătălin Păștin, șeful Secției 9 Poliție, a anunțat că la fața locului au fost găsite obiecte contondente, bastoane telescopice, cuțite și o sabie.