Patru imigranți clandestini și-au cusut gurile în semn de protest față de situația lor în Italia
Patru imigranți originari din Maghreb și-au cusut gurile sâmbătă în semn de protest față de imobilizarea lor prelungită într-un centru de primire din Roma, relatează AFP.
Bărbații cu vârste între 20 și 30 de ani, care și-au cusut gurile cu un fir de ață tras dintr-o pătură și un ac mic se află acum sub îngrijire medicală, relatează agenția italiană ANSA.
Unul dintre ei ar fi trebuit să fie repatriat luni.
Centru de primire Porta Galaria din suburbia Romei adăpostește sute de clandestini, bărbați și femei.
„Revolta lor ne impune să redeschidem dezbaterea națională cu privire la aceste centre inumane și la o legislație care să facă referire la cei ce fug de războaie, violență și sărăcie și de criminalii de război”, a reacționat primarul de stânga al capitalei, Ignazio Marino.
Abordarea dosarului imigrației suscită dezbateri intense în Italie. țara fiind acuzată recent la Bruxelles mai ales pentru condițiile degradante impuse clandestinilor într-un centru de primire provizoriu de pe insula Lampedusa.
În 2002, o lege ce necesită acum revizuiri a implementat un sistem de cote determinând în fiecare an numărul de imigranți pe care Italia îi poate adăposti în funcție de nevoile pieței de muncă și capacitățile sale de integrare economică.