Patru jandarmi i-au confiscat pastilele de metadonă unui bărbat. Ce s-a întâmplat după
Cei patru jandarmi fac parte din batalionul II al Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București și sunt acuzați de rele tratamente de către un bărbat de 35 de ani (A.C.), căruia i-ar fi confiscat abuziv pastilele de metadonă și tratamentul antiretroviral (ARV).
„A.C. are 35 de ani și a fost consumator de droguri timp de 12 ani, iar din septembrie 2014 se află în tratament substitutiv cu metadonă la Centrul de Reducere a Riscurilor ARENA București din cadrul INBI «Matei Balș». În anul 2013, A.C. a fost diagnosticat cu HIV, iar în luna noiembrie 2014 a începtut tratamentul antiretroviral (ARV) la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale «Victor Babeș»”, arată organizația Carusel, într-un comunicat de presă transmis agenției MEDIAFAX.
Bărbatul susține că, în 10 iunie, în jurul orei 15.00, a fost oprit în zona Unirii din Capitală, unde se afla împreună cu un coleg din școala generală, de patru jandarmi îmbrăcați în civil, care i-au confiscat șapte pastile de metadonă, deoarece au considerat că rețetele pentru acest tratament pe care le avea la el nu erau valabile.
„Rețetele, emise de Centrul ARENA, erau datate cu 01.06.2015 și 08.06.2015. De asemenea, cei patru jandarmi i-au confiscat lui A.C. alte patru pastile ARV și trei pastile LIV52, sub suspiciunea că acestea conțin stupefiante. Jandarmii au predat în aceeași zi pastilele și rețetele confiscate Biroului de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) București – Serviciul Antidrog, unde a fost deschis un dosar penal pe numele lui A.C”, se mai arată în comunicatul citat.
Potrivit sursei citate, bărbatul a povestit reprezentanților Carusel cum a fost înjurat și amenințat cu bătaia de jandarmi, care ar fi strigat pe stradă că are SIDA când le-a justificat de ce avea asupra lui pastilele ARV.
„În incinta sediului BCCO, când A.C. le-a cerut jandarmilor să îi înapoieze pastilele ARV pentru că trebuia să își administreze tratamentul, i s-a răspuns «Sidosule, ce mă interesează că pierzi tu o schemă?…Scăpăm țara de un sidos!»”, se mai arată în comunicat.
Carusel și APADOR-CH, care au realizat un raport în acest caz, consideră că bărbatul a fost victima unor abuzuri, arătând că atât comportamentul violent al jandarmilor, cât și privarea lui de tratament medical reprezintă rele tratamente.
Bărbatul a depus o plângere penală pe numele celor patru jandarmi, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de unde a fost trimisă spre soluționare Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București.
Organizația Carusel și APADOR-CH solicită Parchetului Militar să deruleze o anchetă cu privire la faptele jandarmilor, iar Inspectoratului General al Jandarmeriei să dispună urgent o anchetă cu privire la abuzurile celor patru jandarmi, cât și măsuri pentru ca lucrătorii Jandarmeriei să fie instruiți cu privire la antidiscriminare, transmiterea, prevenirea și tratamentul HIV, precum și obligația de a asigura continuitatea tratamentului substitutiv pentru foștii consumatori de droguri.