Patru judecători, urmăriți penal pentru corupție, în cazul unui dosar de tentativă de viol
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea au dispus urmărirea penale în cazul judecătoarei de la Curtea de Apel Oradea Florica Roman, pentru faptele concurente de trafic de influență și favorizarea făptuitorului și pentru complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, și a magistraților de la Tribunalul Bihor Ovidiu Daniel Galea – pentru abuz în serviciu cu obținerea unui folos necuvenit pentru altul și fals intelectual, Raluca Beatrix Cuc- pentru abuz în serviciu cu obținerea unui folos necuvenit pentru altul și favorizarea făptuitorului, și Denisa Daniela Vidican, la data faptelor judecător la Tribunalul Bihor, în prezent la Curtea de Apel Oradea, pentru abuz în serviciu și obținerea unui folos necuvenit pentru altul și favorizarea făptuitorului.
În același dosar a fost începută urmărirea penală și față de Mariana Dorina Mihoc, avocat în Baroul Bihor, pentru favorizarea făptuitorului, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată (două fapte), complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals (trei fapte), Gheorghe Jurca, pentru cumpărare de influență și favorizarea făptuitorului și complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, Florina Nicoleta Roman, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (două fapte), și Gelu Agafiel Mărăcineanu, director general al SC Geoasset SRL, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, se arată într-un comunicat de presă de luni al DNA.
Celor opt persoane li s-a adus la cunoștință calitatea de suspect în acest dosar.
Potrivit ordonanței de efectuare a urmăririi penale, Florica Roman, judecător la Curtea de Apel Oradea, a primit de la Gheorghe Jurca o sumă de bani „nedeterminată sub aspectul cuantumului” și alte foloase, cum ar fi păstrăvi și whisky, și a pretins de la acesta un ceas cu cuc vechi, pentru a-și exercita influența față de judecători de la Tribunalul Bihor, astfel încât aceștia „să pronunțe hotărâri favorabile unui condamnat, în scopul de a nu executa pedeapsa aplicată”.
Anchetatorii au arătat, în documentul citat, că judecătoarea Florica Roman a sfătuit-o pe avocata Mariana Dorina Mihoc ce demersuri să întreprindă pentru a-l ajuta pe condamnat să nu execute pedeapsa pentru tentativă la viol. În condițiile în care pentru promovarea unei contestații în anulare, care este o cale extraordinară de atac, era absolut necesar ca persoana vătămată să fie convinsă să încheie un înscris fals, cu dată anterioară rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, din care să rezulte că s-ar fi împăcat cu inculpatul anterior condamnării.
„În acest sens, suspecta Mihoc Mariana Dorina, avocat în cadrul Baroului Bihor, l-a ajutat pe condamnat, prin inițierea redactării înscrisului «Act de împăcare» între partea vătămată și condamnat (înscris antedatat, nesemnat de condamnat și neautentificat), prin conceperea documentului intitulat «Declarație de retragere a plângerii penale», antedatat (ambele scrise de persoana vătămată) și prin inițierea emiterii unui înscris fals «Adeverință», emisă și semnată de Mărăcineanu Gelu Agafiel, director general SC Geoasset SRL (care conținea date nereale, nedatată și fără număr de înregistrare)”, au precizat procurorii.
Partea vătămată a acceptat să redacteze înscrisurile antedatate în schimbul unor sume de bani promise și oferite de rudele condamnatului și după ce a primit asigurări din partea avocatei că demersurile sale sunt legale.
Înscrisurile false au fost atașate la contestația în anulare, care a și fost admisă, cu opinia separată a unui membru al completului de judecată.
Astfel, în 8 iunie 2010, avocata Mariana Dorina Mihoc a înregistrat la Tribunalul Bihor, în numele condamnatului, contestația în anulare. O zi mai târziu, președintele completului de la Tribunalul Bihor, Ovidiu Galea, a dispus preschimbarea termenului de judecată al contestației în anulare din 24 septembrie 2010 în 16 iunie 2010. Galea motiva că preschimbarea termenului a avut la bază o cerere formulată de către condamnat, însă, în realitate, la dosar nu a existat nicio asemenea cerere.
La data de 4 martie 2011, ca urmare a înscrisurilor false care au fost depuse la dosar de avocata Mihoc și a exercitării influenței judecătoarei Florica Roman, completul de judecată de la Tribunalul Bihor, format din Raluca Cuc, Denisa Daniela Vidican și un alt judecător, care a avut o opinia separată, a admis contestațiile în anulare formulate de condamnat și de partea vătămată Florina Nicoleta Roman împotriva deciziei din 2 iunie 2010, pe care au anulat-o în totalitate, fixând termen pentru rejudecarea recursului în 8 aprilie 2011, au mai scris procurorii în documentul citat.
Procurorii susțin că judecătoarele Raluca Cuc și Denisa Vidican „au desconsiderat toate argumentele expuse de cel de-al treilea judecător în opinia separată și au apreciat ca probe concludente înscrisurile vădit false care au însoțit contestațiile în anulare”.
„Cele două judecătoare care au refuzat să participe la deliberări, au apreciat drept probe concludente înscrisurile care erau vădit false, aspecte menționate și în opinia separată”, au precizat procurorii.
În 8 aprilie 2011, la rejudecarea recursul, s-a decis încetarea procesul penal, ca urmare a faptului că s-a constatat împăcarea părților.
În ordonanța de efectuare a urmăririi penale se mai arată că, printr-o decizie penală din 2 iunie 2010, Tribunalul Bihor a dispus condamnarea unui inculpat la doi ani și opt luni de închisoare cu executare, pentru tentativă de viol, hotărâre rămasă definitivă. În baza acestei decizii, condamnatul a fost încarcerat la 4 iunie 2010.
„Anterior punerii în executare a mandatului, acesta ar fi luat legătura cu Mihoc (fostă Petrulea) Mariana Dorina, avocat în cadrul Baroului Bihor și mama prietenei inculpatului, pentru a găsi o modalitate să scape de executarea pedepsei, în condițiile în care fuseseră epuizate toate mijloacele de apărare legale. De asemenea, inculpatul, încarcerat fiind, i-a cerut cumnatului său, denunțător în cauză, să facă demersurile necesare pentru a-l ajuta să scape de închisoare”, au precizat procurorii în ordonanța de efectuare a urmăririi penale.
Cumnatul condamnatului a luat legătura cu avocata Mihoc, care i-a spus acestuia că, personal, dar și prin intermediul lui Gheorghe Jurca, ar putea interveni la magistrații din cadrul instanțelor din județul Bihor, pentru obținerea unei hotărâri favorabile.
„În vederea promovării unei căi extraordinare de atac, era absolut necesar ca persoana vătămată să fie convinsă să încheie un înscris fals, cu dată anterioară rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, din care să rezulte că s-ar fi împăcat cu inculpatul, înaintea rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Totodată, avocata i-a comunicat denunțătorului că va trebui să o convingă pe partea vătămată să încheie un «Act de împăcare» antedatat, respectiv cu o dată anterioară rămânerii definitive a hotărârii de condamnare”, au precizat procurorii.
În acest sens, rudele condamnatului ar fi reușit să strângă 15.000 de lei din cei 30.000 lei cât se convenise cu judecătoarea Roman, în schimbul căreia au obținut acordul persoanei vătămate de a întocmi un înscris antedatat, din care rezulta că părțile s-au împăcat anterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
„Înaintea realizării înscrisului fals, Roman Florina Nicoleta a primit asigurări de la avocata Mihoc Mariana Dorina că un astfel de demers este legal, nefiind de natură să atragă răspunderea penală a persoanei vătămate”, potrivit procurorilor.
Din cauză că „Actul de împăcare” nu a putut fi semnat și de inculpat, aflat în Penitenciarul Oradea, avocata Mihoc a conceput o „Declarație”, antedatată „25 mai 2010”, prin care persoana vătămată își retrăgea plângerea penală formulată împotriva inculpatului.
După redactarea „Actului de împăcare”, scris de partea vătămată după un model dat de avocata Mihoc, aceasta din urmă a promovat în instanță contestația în anulare. Avocata a motivat contestația arătând că la ultimul termen de recurs, 26 mai 2010, partea vătămată ar fi fost în imposibilitate de a se prezenta și de a aduce la cunoștința instanței că a intervenit împăcarea părților.
„Pentru aceasta, a folosit o adeverință emisă vădit în fals de Mărăcineanu Gelu Agafiel, director general al SC Geoasset SRL, în scopul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate ale contestației în anulare, potrivit indicațiilor primite de la judecătoarea Roman Florica și cu sprijinul avocatei Mihoc Mariana. În cursul demersurilor întreprinse de avocata Mihoc Mariana Dorina, pentru a obține înscrisuri de împăcare și/sau declarații de retragere a plângerii de la persoana vătămată, avocata (viitoarea soacră a condamnatului) a fost ajutată de Jurca Gheorghe, viitorul naș de cununie”, au mai arătat procurorii în documentul citat.
Prin Încheierea din 16 iunie 2010 a Tribunalului Bihor, completul format din judecătorii Ovidiu Galea, președinte de complet, Denisa Vidican și alt judecător, s-a dispus admiterea în principiu a contestațiilor în anulare (fără ca instanța să-și motiveze soluția), suspendarea executării sentinței penale și punerea de îndată în libertate a condamnatului.
„Din completul de judecată care a pronunțat Încheierea din 16 iunie 2010 a făcut parte judecătorul Galea Ovidiu, președinte de complet, care în urmă cu două săptămâni fusese președintele completului de recurs care a pronunțat condamnarea aceluiași inculpat la doi ani și opt luni închisoare cu executare, în condițiile în care părțile nu ajunseseră la împăcare”, au precizat procurorii.