09:17
Incidentele armate s-au produs în zona Old Atlanta, în statul american Georgia, la circa 50 de kilometri de orașul Atlanta.
Un bărbat a împușcat mortal doi copii care aveau vârste mai mici de zece ani și pe mama acestora. O altă persoană împușcată este în stare critică. După săvârșirea faptelor, suspectul s-a sinucis.
„Nu putem înțelege de ce a încercat să distrugă întreaga familie”, a declarat Rick Doyle, șeriful din comitatul georgian Forsyth.
Crimele par a fi o dramă familială, fără a exista nicio suspiciune privind terorismul.