Patru noi zone turistice în România, recunoscute oficial. Localitatea de la Marea Neagră care va fi declarată stațiune de interes național
Conform anunțului publicat pe site-ul ministerului, se are în vedere și aprobarea atestării ca stațiuni turistice de interes local a localităților Cacica, Dorna Candrenilor, Poiana Stampei, Solca din județul Suceava și a localității Oncești din județul Maramureș.
Conform notei de fundamentare, pe termen mediu și lung, proiectul de act normativ va crea un impact pozitiv în sensul că localitățile atestate vor putea fi promovate ca stațiuni turistice de interes național sau local și vor avea șanse mai mari în atragerea de finanțări nerambursabile, în condițiile în care unele programe de finanțare impun existența atestării ca stațiune turistică.
Impactul pozitiv este determinat de creșterea circulației turistice și totodată a cifrei de afaceri a investitorilor din turism.
Investitorii din domeniul turismului pot accesa finanțări structurale europene pentru construirea de structuri de primire turistice. Prin realizarea acestor proiecte, localitățile se vor dezvolta din punct de vedere turistic, ceea ce va determina o creștere a numărului turiștilor de pe piața internă și externă, scrie Business Magazin.