Patru pârtii din Prahova, închise din cauza riscului crescut de avalanșe
Patru pârtii care fac parte din domeniulschiabil al stațiunii Sinaia au fost închise,începând de vineri, din cauza riscului major de avalanșe, transmitecorespondentul MEDIAFAX.
Primăria Sinaia a anunțat că din cauza riscului major deproducere a avalanșelor, risc cotat cu 5 pe o scară de la 1 la 5,administrația locală a decis să închidă, începând de vineri,pârtiile Carp, Papagal, Drum de Vară și Țârle. Turiștii suntavertizați în privința riscului de avalanșe prin intermediul unorpanouri amplasate la stațiile instalațiilor de transport pecablu.
În zona Valea Dorului, situată la altitudinea de 2000 de metri,se poate schia pe pârtiile Valea Dorului 1, Valea Dorului 2, ValeaSoarelui și Variantă.
Administrația locală a orașului Sinaia face apel către turiștiicare urcă pe munte să fie echipați corespunzător și să anunțe dintimp serviciul Salvamont în situația în care au nevoie de ajutorulsalvatorilor montani.
În ultima săptămână, salvamontiștii din Sinaia au intervenit îndouă cazuri în care turiști au fost surprinși de avalanșe.
Marți, cinci schiori au fost surprinși de o avalanșă în timp cecoborau pe o pârtie neomologată de la Cota 2000 spre Cota 1400, doidintre ei salvându-se, iar ceilalți trei fiind recuperați teferi decătre salvamontiști.
Săptămâna trecută, sâmbătă, o femeie și-a pierdut viața după cea fost surprinsă de avalanșă în timp ce urca împreună cu fiul șisoțul ei către o stână din Munții Baiului.