Patru persoane au murit într-un accident produs lângă Timișoara
Patru persoane și-au pierdut viața, vineri, într-un accident care a avut loc la 15 kilometri de Timișoara, pe șoseaua către Arad, după ce mașina în care se aflau s-a izbit de un copac de pe marginea drumului și s-a rupt în două.
Din primele cercetări a reieșit că șoferul conducea cu viteză mare, iar într-o curbă a pierdut controlul volanului, mașina intrând într-un pom. Unul dintre pasageri a fost aruncat prin geam, iar ceilalți trei au rămas prinși între fiarele mașinii.
Până în prezent doar două persoane au fost identificate, respectiv șoferul, care avea 40 de ani și era din Timișoara, și un alt bărbat, de 29 de ani, din Carani, județul Timiș. (Mediafax)