Patru persoane ce ar fi participat la furt alături de bărbatul împușcat mortal de un polițist, audiate
Patru persoane, cu vârste între 15 și 40 de ani, care ar fi participat la furtul de plasă metalică de la o societate din Târgoviște, alături de bărbatul împușcat mortal de un polițist, au fost prinse de oamenii legii și duse la audieri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Dâmbovița, subinspector Alexandra Niculae, polițiștii au prins patru persoane suspectate că au participat la furtul de plasă metalică de la o societate din Târgoviște, alături de bărbatul de 33 de ani împușcat de un agent.
„În acest moment, cei patru bărbați, cu vârste cuprinse între 15 și 40 de ani, sunt duși la sediul Poliției Târgoviște pentru audieri și luarea măsurilor legale ce se impun. Se continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru probarea întregii activități infracționale a acestora”, a spus purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Dâmbovița, subinspector Alexandra Niculae.
Ea a precizat că se cercetează împrejurările în care polițistul a făcut uz de armă.
Un bărbat în vârstă de 33 de ani, prins în timp ce fura plasă metalică de la o societate din Târgoviște, a fost împușcat mortal, vineri dimineață, de un polițist.
Potrivit reprezentanților Poliției Județene Dâmbovița, primele date ale anchetei arată că un paznic al unei societăți din Târgoviște a sesizat Poliția că mai mulți bărbați au furat plasă metalică, iar doi polițiști i-au surprins pe suspecți în timp ce transportau cu o căruță bunurile furate.
Oamenii legii i-au somat pe bărbații respectivi să oprească, însă, întrucât suspecții au coborât din căruță și au fugit, un polițișt a tras un foc de avertisment și două focuri în plan orizontal, împușcându-l mortal pe unul dintre hoți.
Ceilalți bărbați au reușit să fugă, fiind căutați de oamenii legii.
„În această dimineață (n.r. – vineri dimineață), în urma unor activități preventive desfășurate în zona campusului universitar din municipiul Târgoviște, o patrulă de la Poliția Municipiului Târgoviște – Biroul Ordine Publică Urban a prins în flagrant un grup de suspecți care transportau într-o căruță mai multe bunuri susceptibile a proveni din comiterea de furturi. Polițiștii au încercat să îi oprească, însă aceștia au fugit pe malul râului Ialomița, abandonând o parte din bunuri. Unul dintre polițiști i-a somat pe aceștia, apoi a folosit armamentul din dotare, unul dintre suspecți fiind rănit în zona toracică. Imediat, a fost sesizată Ambulanța care a intervenit la fața locului, însă după mai multe manevre de resuscitare suspectul, în vârstă de 33 de ani, din Târgoviște, a decedat”, declara purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Dâmbovița, subinspector Alexandra Niculae.
O echipă de la Poliția Județeană Dâmbovița, sub coordonarea unui procuror, va face cercetări în acest caz pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc incidentul.