Patru persoane, între care un copil de 4 ani, rănite într-un accident pe un drum acoperit cu gheață

Publicat: 12 01. 2015, 20:05
Actualizat: 13 01. 2015, 10:14

Potrivit reprezentanților Poliției Județene Vaslui, accidentul a avut loc în afara localității Pogana, pe un sector de drum județean acoperit cu gheață, după ce șoferul uneia dintre cele două mașini a pierdut controlul asupra direcției pe fondul neatenției în conducere și a carosabilului alunecos, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Orbit brusc de soare în momentul în care a ajuns într-un vârf de rampă, tânărul de 26 de ani, din municipiul Bârlad, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus regulamentar de o femeie de 54 de ani, din județul Galați.

„În urma accidentului, conducătoarea auto precum și cei trei pasageri din mașină, între care și un copil de patru ani, toți aflați pe bancheta din spate, au suferit diverse fracturi, traumatisme și contuzii, victimele fiind transportate la Spitalul de Urgență Bârlad pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cei doi șoferi au fost testați de polițiști cu aparatul alcoolscop, reieșind că niciunul dintre aceștia nu consumase băuturi alcoolice”, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Mihaela Ștraub.

Polițiștii vasluieni au întocmit dosar penal pe numele tânărului de 26 de ani pentru vătămare corporală din culpă.