Patru persoane S-AU LEGAT CU LANȚURI la Guvern, protestând față de exploatările cu cianuri
Patru persoane s-au legat, miercuri, cu lanțuri și cătușe de poarta principală de intrare în Palatul Victoria, nemulțumiți că proiectul minier de la Certej a primit autorizație de mediu și acuzând Guvernul că nu ia măsuri împotriva exploatărilor cu cianuri.
Mai mulți activiști ai ONG-ului „Regeneration” s-au adunat în fața sediului Guvernului, iar patru dintre ei s-au legat cu lanțuri și cătușe de poarta principală de intrare în sediul Guvernului, acuzând Executivul că susține mineritul cu cianuri și nu a luat toate măsurile pentru prevenirea unor situații precum cea a acordării avizului de mediu pentru proiectul minier de la Certej.
Purtătorul de cuvânt al organziației „Regeneration”, Raluca Dan, a declarat pentru MEDIAFAX că trei dintre cei patru oameni care erau legați cu lanțuri au fost scoși de jandarmi și legitimați, iar unul protestează în continuare legat cu lanțuri.
Ceilalți activiști de la „Regeneration” care protestează în fața sediului Guvernului au bannere pe care scrie „Cianura face legea în Guvernul Ponta”, „Guvernul tace, cianura rămâne”, „Certej, fără cianuri”, „Și USL iubește cianura”.
La fața locului sunt mai mulți jandarmi, care încearcă să elibereze zona și îi legitimează pe reprezentanții ONG-ului.
Ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, aflat în drum spre ședința de guvern, s-a oprit pentru a discuta cu protestatarii și le-a cerut să prezinte documentul oficial pe care l-au transmis Guvernului cu aceste probleme.
„Și eu pot face scrisori deschise cu nemiluita. Așteptăm o scrisoare oficială la minister, altfel nu facem decât un joc de imagine”, le-a spus Pop acestora.
Unul dintre protestatari s-a legat de gardul Guvernului cu un dispozitiv antifurt din oțel de biciclete, pe care jandarmii au încercat să îl taie cu o pânză de bomfaier, dar fără succes. Ei au vrut atunci să taie dispozitivul cu un flex, dar prin stație li s-a recomandat să abandoneze această idee, deoarece exista riscul ca protestatarul să fie astfel rănit.
În final, jandarmii au solicitat intervenția unui echipaj de la pompieri, care au reușit să taie dispozitivul cu un aparat pneumatic de descarcerare.
Protestatarii au fost băgați în duba jandarmeriei și duși de la sediul Guvernului.