Prima pagină » Știri » Patru profesori de la Universitatea Alba Iulia, verificați după ce au semnat pentru „cărțile” unor deținuți

Patru profesori de la Universitatea Alba Iulia, verificați după ce au semnat pentru „cărțile” unor deținuți

Patru profesori de la Universitatea Alba Iulia, verificați după ce au semnat pentru „cărțile
Patru cadre didactice de la Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia care au validat lucrările unor deținuți urmează să fie verificate de Comisia de etică, însă rectorul instituției susține că nu crede că vor fi sancționați "pentru că și-au spus părerea despre un material".

Rectorul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Daniel Breaz, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că a solicitat convocarea Comisiei de etică pentru a dezbate cazurile a patru cadre didactice ale instituției care au validat lucrările unor deținuți.

„Am trimis astăzi (joi – n.r.) președintelui Comisiei de etică din universitate o adresă prin care i-am solicitat să convoace comisia. Domnia sa va convoca Comisia de etică, conform regulamentului, în 15 zile de la data emiterii acesteia (…) Fiecare profesor recunoscut în domeniul său de activitate poate să facă recenzii, atunci când i se cere, asupra unui material scris și poate să facă recomandări cu privire la calitatea materialului respectiv. Aceste recenzii se fac în nume proprii și nu în numele universității”, a spus Breaz.

El a adăugat că semnătura și decizia privind evaluarea unei cărți sau a unui material științific aparțin persoanei în cauză și nu universității.

„Semnătura și decizia aparțin persoanei în cauză și nu universității. Este o activitate disjunctă de activitatea pe care o are cadrul didactic respectiv în universitate. Este vorba de onoarea sa atunci când recomandă sau nu recomandă un manuscris, fie el carte, articol științific, publicație. În general, această expertiză este cerută de o editură sau de un redactor-șef al unui jurnal pentru a vedea dacă poate fi sau nu publicat un material de o editură sau un jurnal științific de specialitate”, a mai spus Breaz.

Întrebat ce părere are despre colegii săi care au validat cărțile unor deținuți, Daniel Breaz a răspuns că nu se poate exprima privind calitatea materialelor validate deoarece niciunul nu este din domeniul său de expertiză, însă consideră că nu au încălcat legea dacă au dat doar o recomandare.

„Nu se pune problema ca unul dintre colegii mei să fie coordonator sau coautor al unei lucrări (…) O editură la care a trimis persoana privată de libertate materialul respectiv a cerut expertiza privind acest material. Legea spune foarte clar: calitatea de material științific nu poate fi certificată decât de un cadru didactic universitar și atunci s-a cerut expertiza și celor patru colegi ai mei, din cele câteva sute de cadre didactice care au dat astfel de recomandări. Ei au dat în nume propriu aceste recomandări. Nu mă pot exprima, nefiind domeniul meu de expertiză, de calitatea acestor materiale, dar decizia de a reduce pedeapsa celor care sunt în spatele gratiilor nu aparține cadrelor universitare, nici editurilor care au publicat materiale, ci unei comisii din penitenciar care analizează”, a spus Breaz.

El a afirmat că nu crede că vor fi sancționați cei patru profesori ai universității.

„Dacă colegii mei au dat doar recomandarea de publicare a unui material, părerea mea este că nu riscă nicio sancțiune. Pasul următor, de publicare a lucrării, a aparținut editurii. Eu consider că în momentul în care ei au dat o recomandare și au expertizat un material nu pot fi sancționați pentru că și-au spus părerea despre un material”, a afirmat Daniel Breaz.

Patru cadre didactice de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia apar pe lista profesorilor universitari care, după cum prevede procedura, le-au dat deținuților recomandare scrisă pentru a elabora o lucrare științifică pe o anumită temă, listă făcută publică recent de Ministerul Justiției. Astfel, pe listă se regăsesc profesorul Mihai Himcinschi – Facultatea de Teologie Ortodoxă Alba Iulia, profesorul Sorin Briciu – Școala Doctorală de Contabilitate, profesorul Mariana Ludușan și conferențiarul Ioan Gânfălean, ambii de la Facultatea de Drept și Științe Sociale.

Ministrul Educației, Adrian Curaj, a cerut Consiliului Național al Rectorilor (CNR) să solicite universităților o analiză punctuală a cazurilor în care profesorii din respectivele instituții au dat recomandări pentru cărți scrise de deținuți.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Discuții la Cotroceni între Nicușor Dan și magistrații care au decis să vorbească public despre problemele din Justiție
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Peste cine a dat Tudor Chirilă la metrou, după scandalul iscat de câștigarea Alessiei Pop la Vocea României. Ce s-a întâmplat pe loc?
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Cozonac tradițional românesc. Rețeta perfectă pentru sărbătorile de iarnă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Val de concedieri în fabricile auto din vestul țării. Motivul pentru care mii de oameni vor rămâne fără slujbe în viitorul apropi
Cancan.ro
Ninge abundent de Crăciun! ANM a schimbat radical prognoza: zonele din România unde iarna își intră în drepturi
Ce se întâmplă doctore
Cum își păstrează silueta Iulia Vântur. Ce bea în fiecare dimineață? ”Cred că acesta este secretul până la urmă”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mii de șoferi nevinovați au fost amendați din cauza unui radar defect. A funcționat așa timp de 4 ani
Descopera.ro
Caietele secrete ale unui mare om de știință au fost dezvăluite
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Dezamăgirea modifică chimia creierului și comportamentul, arată un studiu efectuat pe șoareci