Patru români au murit într-un accident petrecut în sudul Franței

Publicat: 13 07. 2013, 14:15
Actualizat: 31 07. 2014, 08:57

UPDATE 14.07 Vestea morții celor patru români în accidentul rutier produs în Franța a fost confirmată de Ambasada României la Paris și MAE.

„Conform ultimelor informații primite de Ambasada României la Paris de la Jandarmeria franceză, doar 4 din cei 5 cetățeni decedați în accident sunt români. Cei patru cetățeni români au fost identificați. Autoritățile române competente sunt în curs de a informa oficial familiile celor decedați”, a informat MAE, la solicitarea MEDIAFAX.

De asemenea, MAE a precizat că unii membri de familie ai victimelor accidentului se aflau în coloană, împreună cu mașina accidentată.

„În acest moment, reprezentanții Ambasadei României la Paris se deplasează către locul accidentului, aflat la aproximativ 600 de km de Paris. Totodată, a fost activat și consulul onorific al României la Bordeaux. Aceștia sunt în permanentă legătură cu autoritățile franceze și sunt pregătiți să acorde asistență și protecție consulară în limita competențelor”, au declarat reprezentanții MAE.

UPDATE 12:35 Patru cetățeni români și un algerian au murit în accidentul rutier produs sâmbătă dimineață în vestul Franței, anunță autoritățile franceze, citate de publicația L’Express.

Anterior, surse citate de presa franceză anunțau moartea a cinci cetățeni români în accident.

Accidentul a avut loc în jurul orei 5.00 (6.00, ora României) în localitatea Teich (departamentul Gironde), în apropierea orașului Bordeaux. Autoturismul cu care se deplasau cei patru români a intrat în coliziune cu un camion. Potrivit primelor elemente ale anchetei, un pneu al camionului a explodat, iar vehiculul de mare tonaj s-a răsturnat peste autoturismul în care erau românii, care au murit pe loc. Șoferul camionului a fost rănit.


Cinci români au murit sâmbătă dimineața într-un accident rutier petrecut în sudul Franței, informează Le nouvel Observateur.

Automobilul în care se aflau românii s-a ciocnit frontal cu un camion de mare tonaj, pe autostrada A660, în regiunea Gironde, precizează sursa.

Alte trei autoturisme au intrat în coliziune ușoară din cauza incidentului inițial, două persoane fiind rănite ușor.

Potrivit primelor date ale anchetei, accidentul a fost provocat după ce una dintre anvelopele camionului a explodat, iar șoferul acestuia a pierdut controlul volanului.

Accidentul a necesitat intervenția a 45 de pompieri și 9 autospeciale.