Patru români, dintre care doi minori, au murit după ce mașina în care se aflau s-a ciocnit violent, în noaptea de sâmbătă spre duminică, cu un camion la Montalban, în provincia spaniolă Cordoba, relatează El Pais, în ediția electronică.
Victimele sunt un adolescent în vârstă de 15 ani, o fată în vârstă de 17 ani și alți doi tineri, cu vârste de 19 și, respectiv, 23 de ani.
Accidentul s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Montalban, provincia Cordoba, din motive încă necunoscute.
Șoferul camionului are răni ușoare, în timp ce o a cincea persoană aflată în autoturism a fost rănită grav și transportată de urgență la spitalul din La Retamosa. Acesta este cel mai grav accident rutier produs în Cordoba în ultimii ani.
Accidentul s-a produs la kilometrul 19,5 de pe autostrada A-386, care face legătura între municipalitățile Ecija, în Sevilla, și Montilla, în Cordoba.