Pavarotti se simte mai bine, spune soția sa
Tenorul italian Luciano Pavarotti, operat în iulie 2006 de o tumoare pancreatică, se simte mai bine după ce a fost internat în spital în urmă cu două zile, a declarat soția sa, vineri, informează Reuters.
Pavarotti, în vârstă de 71 de ani, a fost internat în spitalul din Modena având febră din cauza unui început de pneumonie. În prezent el este tratat în cadrul secției de oncologie.
"Se simte mai bine, mulțumesc", a spus reporterilor soția lui Pavarotti, Nicoletta Mantovani, mai tânără cu 34 de ani decât artistul.
Întrebată dacă tenorul va fi externat în curând, ea a precizat că acesta va părăsi spitalul "Cu siguranță în câteva zile".
Un purtător de cuvânt al spitalului a declarat joi că starea lui Pavarotti este satisfăcătoare și că cel mai probabil va fi externat următoarele câteva zile. (Mediafax)