Pe 8 martie încep înscrierile în clasa pregătitoare. Tot ce trebuie să știi ca să îți înscrii copilul în anul școlar 2018-2019
În clasa pregătitoare pot fi înscriși copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2018, inclusiv. La solicitarea părinților, copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2018, inclusiv, pot fi înscriși dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare. Evaluarea dezvoltării psihosomatice a copiilor se efectuează sub coordonarea Centrului Județean/al Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE/CMBRAE) în perioada 1 – 23 martie.
Prima fază a procesului de completare și depunere a cererilor de înscriere a copiilor în învățământul primar se desfășoară între 8 și 26 martie și va fi urmată de o a doua etapă, programată între 12 și 18 aprilie. Aceasta este rezervată părinților copiilor care nu au fost înscriși în prima etapă sau care nu au participat la această etapă, cererile fiind completate din nou, în funcție de locurile disponibile. Afișarea în fiecare unitate de învățământ a circumscripțiilor școlare, a planului de școlarizare propus și a numărului de clase pregătitoare se realizează în data de 1 martie.
Cererea-tip se poate completa online sau la secretariatul unității de învățământ la care părintele dorește înscrierea copilului, în interiorul perioadelor din calendarul aprobat de Ministerul Educației. Validarea cererii-tip este obligatorie și se realizează în unitatea de învățământ la care părintele dorește înscrierea, în prezența părintelui și a cel puțin unuia dintre membrii comisiei, zilnic, între orele 8 – 18:00 (luni-vineri).
Fiecare unitate de învățământ în care se organizează clasa pregătitoare are obligația să organizeze Ziua porților deschise într-una din zilele din intervalul 1 – 12 martie. Cu acest prilej, părinții și copiii vor putea vizita spațiile școlare și vor putea discuta cu cadrele didactice.
Fiecare locuință este arondată unei unități de învățământ din proximitate – școala de circumscripție. Inspectoratele școlare județene, respectiv Inspectoratul Școlar al Municipiului București au responsabilitatea organizării sau, după caz, a reorganizării circumscripțiilor. Nu în ultimul rând, inspectoratele școlare vor soluționa orice situație legată de înscrierea în învățământul primar, în interesul educațional al elevului și în limitele legii.
Inspectoratele școlare și unitățile de învățământ au obligația de a asigura permanent, corect și cât mai rapid informarea și consilierea părinților pe tema prevederilor legii și ale metodologiei.
Circumscripțiile școlare, planul de școlarizare, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate, perioada de desfășurare a evaluării dezvoltării psihosomatice, precum și adresele unităților/instituțiilor la care se desfășoară evaluarea psihosomatică vor fi afișate pe site-urile inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București, precum și ale unităților de învățământ (dacă există).
În comunicat se reamintește că învățământul primar este obligatoriu și cuprinde clasa pregătitoare și clasele I-IV. Numărul de locuri alocate, prin cifra de școlarizare, pentru clasa pregătitoare în învățământul de stat, este mai mare sau egal cu numarul copiilor care au împlinit vârsta pentru a începe învățământul primar, asigurându-se, astfel, școlarizarea tuturor copiilor.