Pe cine consideră părinții victimelor din Colectiv principalii vinovați pentru tragedie
„Am un mesaj și o misiune de la băiatul meu, să se facă dreptate și să nu se mai întâmple. (…) În percepția noastră, ISU, Ministerul Sănătății sunt principalii vinovați ai intervenției și tratamentelor din spitale. Există imagini în care șoferul de pe salvare întreabă «unde îl duc?», cu targa în drum spre ambulanță, iar un domn cu însemne ISU pe spate i-a spus «nu la Floreasca!». (…) Același lucru este și în cazul Ministerului Sănătății. Când te trezești în patru-cinci spitale din București cu 150 de arși, care nu sunt bolnavi, sunt cazuri speciale, nu există… și se știa undeva, acolo sus la conducerea ministerului că nu există condiții pentru a trata în mod eficient astfel de cazuri. Mă întreb de ce nu au luat decizia transferului în unități specializate din primul moment. A fost nevoie să moară 10 oameni că să se sperie și să îi trimită afară pe cei care mai puteau fi trimiși”, a declarat Laurențiu Istrate, părintele unui tânăr care și-a pierdut viața în tragedia din Colectiv.
Fondatorul Asociației Colectiv GTG 3010, Eugen Iancu, care și-a pierdut și el copilul în incendiul din 30 octombrie 2015, a declarat că dacă autoritățile de la acea vrem luau mai repede decizia transportării arșilor în spitale din străinătate, aceștia ar mai fi avut o șansă să supraviețuiască.
„Au declarat că aveau de toate, ni-l amintim pe Bănicioiu cum zicea că sunt de toate și că la noi sunt tratați mai bine ca în Germania și toți sunt netransportabili. Asta zicea din primele ore. De unde știa el că sunt netransportabili? Probabil că la nivel politic, cineva nu a vrut. Sunt medici care au spus din prima clipă că «dacă ții arșii la noi în spitale, vor muri». Cineva însă s-a opus. Există discuția despre bacterii. Ministerul Sănătății a recunoscut că au fost victime care au murit din cauza bacteriilor. Nimeni nu anchetează. Ne amintim că ISU, la o săptămână după Colectiv, a dat sute de milioane amenzi în
toată țara. Din punctul meu de vedere, a recunoscut că a permis locațiilor să funcționeze oricum, în baza a ceva, în niciun caz a autorizației. Din punctul meu de vedere este o recunoaștere clară că în toată țara ISU a luat șpagă”, a declarat Eugen Iancu, fondatorul Asociației Colectiv GTG 3010.
Acesta îl consideră vinovat și pe șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.
„Eu mi-aș dori să fac o presiune maximă asupra lui Raed Arafat. Vreau să îl acuz zi de zi, să văd că în SMURD se întâmplă lucruri, că nu mai cad elicoptere. Să nu ne minunăm când vedem mașini roșii pe stradă și să zicem «vai, ce serviciu minunat». Aș vrea că serviciul să funcționeze perfect, să nu se mai întâmple ca în Colectiv. Când voi vedea chestia asta, îmi voi cere scuze pentru ceea ce am spus, dacă justiția va dovedi că este nevinovat. (…) La un an de zile, totul e în aer și vedem la ora actuală și pe Săndesc și pe Bănicioiu și pe Arafat spunând că nu erau transportabili și că au făcut tot ce se poate, au avut de toate. După un an de zile, își permit să se înscrie iarăși să candideze la parlamentare, ca și cum nu s-a întâmplat nimic” a mai declarat Eugen Iancu, fondatorul Asociației Colectiv GTG 3010.
În urma incendiului din seara de 30 octombrie 2015, 64 de de persoane au murit, iar alte peste o sută au fost rănite.
Tragedia a dus la deschiderea mai multor anchete, una în care sunt judecați patronii clubului și cei ai firmei care a distribuit artificiile și alta care îl vizază pe fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, acesta fiind judecat alături de alți funcționari. O a treia anchetă este în curs de investigare la DNA și îi vizează pe angajații ISU care ar fi acoperit lipsa avizelor privind siguranța clubului în caz de incendiu.