Pe timpul nopții au fost salvate 70 de animale de pe nava răsturnată în portul Midia
O navă cu pavilion Palau s-a răsturnat, duminică, în Portul Midia. La bordul ei se aflau peste 14.000 de oi și un echipaj format din 22 de marinari. Toți membri echipajului au fost salvați și aduși teferi la mal.
Președintele ANSVSA, dr. Robert Chioveanu, participă, alături de toate forțele implicate, la acțiune de salvare a oilor aflate în nava eșută în portul Midia.
Autoritatea a dispus detașarea de medici veterinari oficiali din cadrul Direcțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor din județele limitrofe și a fost solicitată și prezența unor medici de liberă practică, pentru a asigura asistența veterinară animalelor salvate.
Starea de sănătate a animalelor salvate a fost evaluată de medicii veterinari aflați la fața locului și, acolo unde a fost cazul, au primit tratament. Ulterior, oile au fost transportate într-un adăpost care asigură condiții de bunăstare, inclusiv cele de microclimat și sunt supravegheate în permanență de medici veterinari, care continuă evaluarea și administarea tratamentelor necesare.
„Facem precizarea că, animalele salvate se află sub restricție sanitară veterinară, nu vor părăsi adăpostul, nu vor fi transferate către centre de colectare a animalelor și nici dirijate către abator pentru sacrificare”, spune comunicatul.
În momentul de față, se poartă discuții cu reprezentanții asociațiilor de protecția a animalelor, în vederea identificării celor mai bune soluții pentru acestea.
„Principala preocupare a serviciilor veterinare și toate eforturile noastre se îndreaptă acum către salvarea unui număr cât mai mare de animale, spre adăpostirea în condiții de bunăstare și tratarea celor salvate”, a afirmat președintele ANSVSA, Robert Chioveanu. De asemenea, președintele Autorității a anunțat că va demara imediat o anchetă internă, pentru a verifica modul în care a fost gestionată această situație.