Pe zidurile Sinagogii Evreiești din Sighișoara au apărut aceste însemne. Au urmat percheziții și ridicări de la domiciliu
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Mureș, Andreea Pop, incidentul rasist a fost sesizat la Poliția Sighișoara în 15 februarie, după ce persoane necunoscute au scris cu vopsea de tip spray graffiti însemne naziste și un mesaj xenofob pe un perete al Sinagogii Evreiești, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Este vorba despre o svastică, însemnul SS și un mesaj xenofob scris în limba germană”, a declarat sursa citată.
Joi dimineață, polițiștii au făcut percheziții domiciliare în Sighișoara și au fost ridicați pentru audieri doi adolescenți, unul de 16 ani și celălalt de 18 ani.
„Cei doi sunt bănuiți de utilizarea în public a simbolurilor fasciste, rasiste sau xenofobe”, a precizat Andreea Pop.
Tinerii vor fi cercetați în stare de libertate.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.