Pelerinaj la mormântul lui Arsenie Boca, la 26 de ani de la moartea sa. Ce măsuri au luat autoritățile
Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Hunedoara, Dan Terteci, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că prefectul Sorin Adrian Vasilescu a convocat un comandament pentru a mobiliza factorii de decizie, în special Poliție Rutieră, Jandarmeria și Pompierii în zona Mănăstirii Prislop.
„Prefectul județului Hunedoara a convocat un comandament, împreună cu președintele Consiliului Județean Hunedoara, în cadrul căruia au fost mobilizați factorii de decizie – în special Poliția Rutieră, Inspectoratul de Jandarmi și ISU – pentru a lua măsurile în vederea fluidizării traficului, astfel încât pelerinii să ajungă în siguranță la mănăstire, dar și să se poată permite accesul echipajelor de intervenție, în caz de necesitate”, a declarat Terteci.
De asemenea, inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și cei ai Direcției de Sănătate Publică vor face controale la comercianții din apropierea Mănăstirii Prislop.
„Nu este vorba de măsuri excepționale, dar având în vedere că ne așteptăm la un număr mare de pelerini, iar drumul până la mănăstire este foarte îngust, e nevoie de organizare”, a spus Dan Terteci.
Autoritățile județului Hunedoara se așteaptă la în acest sfârșit de săptămână la Mănăstirea Prislop să vină un număr foarte mare de pelerini, având în vedere weekend-ul prelungit, dar și faptul că se împlinesc 26 de ani de la decesul părintelui Arsenie Boca.
De asemenea, autoritățile județene au început lucrările la drumul spre Mănăstirea Prislop pentru lărgirea la două benzi de circulație, în prezent fiind o singură bandă. De asemenea, se vor amenaja și parcări în zonă.
Anul trecut, peste 40.000 de credincioși s-au rugat timp de două zile la mormântul părintelui Arsenie Boca de la Mănăstirea Prislop din județul Hunedoara, la 25 de ani de la moartea acestuia.
Arsenie Boca s-a născut în în 1910, iar pentru convingerile sale a fost arestat, torturat de fosta Securitate și apoi alungat de la mănăstire în timpul regimului comunist. Părintele Arsenie Boca a murit în 28 noiembrie 1989 și nu a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română.