Prima pagină » Știri » Pentagonul încearcă să accelereze vânzarea armelor către aliați. Se pot crea tensiuni între SUA și China

Pentagonul încearcă să accelereze vânzarea armelor către aliați. Se pot crea tensiuni între SUA și China

Pentagonul încearcă să accelereze vânzarea armelor către aliați. Se pot crea tensiuni între SUA și China
TENSIUNI. Relaţiile China-SUA, expuse la provocări "grave", dar China nu dorește "confruntarea totală" / Sursă foto: Shutterstock

Pentagonul este inițiatorul unei campanii de accelerare a vânzărilor de arme către aliații americanilor.  Astfel, SUA ar trebui să concureze mai bine China și să aprovizioneze militar națiunile care au donat echipament militar Ucrainei.

Pentagon a constituit recent un grup operativ format din oficiali cu rang înalt, care are rolul de a identifica problemele pe termen lung referitoare la vânzările de armament ale SUA către alte state. Acest grup se numește „echipa tigru” și are rolul de a analiza modalitățile prin care Departamentul Apărării poate să facă mai eficient programul de vânzare a armamentului. Oficialii din domeniul apărării au declarat că țările aliate au nevoie să primească repede echipamente precum avioane, drone, tancuri sau elicoptere.

Departamentul de Stat al SUA este cel care supraveghează acest program al vânzărilor de armament, desfășurat de Pentagon. În fond, vânzările anuale de aproximativ 45 de miliarde de dolari reprezintă nu doar un imens atu din punct de vedere economic, dar și din perspectiva influenței americane față de celelalte state.

Chiar și președintele Joe Biden a vorbit despre extinderea capacităților militare americane, prin NATO: ”În Spania vom crește numărul de distrugătoare pe care le avem la baza navală Rota, de la patru la șase. În Polonia vom crea un sediu permanent al Corpului 5 de Armată al SUA pentru a consolida colaborarea noastră cu NATO. Vom avea și brigada rotativă cu 3.000 de soldați și 2.000 de angajați stabiliți în România, ne vom îmbunătăți dislocațiile rotative în statele baltice și vom trimite încă două escadrile de avioane F35 de în Regatul Unit și alte capabilități de apărare aeriană în Germania și Italia”, a spus președintele Biden.

Tot acest proces este vizibil urgentat de războiul din Ucraina, dar și de creșterea tensiunilor dintre SUA și China.

 

Jurnalist Politic vezi toate articolele

Citește și