Prima pagină » Știri » Percheziție în celula lui Oprescu. Ce au ridicat polițiștii de la Arestul Central

Percheziție în celula lui Oprescu. Ce au ridicat polițiștii de la Arestul Central

Percheziție în celula lui Oprescu. Ce au ridicat polițiștii de la Arestul Central
Percheziție în celula lui Oprescu. Ce au ridicat polițiștii de la Arestul Central

Avocatul precizează că Oprescu trebuie să își administreze șase doze de insulină pe zi și că acestea se aflau într-un frigider, în afara celulei sale.

Percheziția a avut loc joi seară, în jurul orelor 19.00 – 20.00, mai spune apărătorul, fiind ridicate și medicamentele pe care Oprescu le avea în celulă.

Mocanu a mai precizat că a trimis, joi după-amiaza, o sesizare conducerii Ministerului Afacerilor Interne, în care acuză conducerea Arestului Central și pe șefa cabinetului medical al unității că nu respectă măsurile stabilite de medici pentru clientul său.

Poliția Capitalei a precizat că întreaga medicație a celor din arest trebuie păstrată la cabinetul medical, fiind un factor de risc dacă se află la arestați.

În același timp, Poliția Capitalei arată că administrarea tratamentului injectabil cu insulină se face exclusiv la cabinetul medical ce deservește arestul, sub supravegherea unui medic sau a unei asistente medicale.

Avocații lui Sorin Oprescu au mai reclamat, și la Ministerul Sănătății comportamentul personalului medico-sanitar de la Arestul Capitalei, arătând, într-o sesizare înregistrată în 9 octombrie, că nu se respectă drepturile edilului, arestat din 6 septembrie, și nu i se acordă tratament și hrană adecvate bolilor de care suferă.

Apărătorii lui Sorin Oprescu au cerut Ministerului Sănătății să verifice „neregulile din cadrul cabinetului medical aflat în serviciul de arest preventiv”, arătând că doctorița de la Arestul Central al Poliției Capitalei ar refuza să îl lase pe acesta să facă noi analize și investigații medicale, așa cum au recomandat medicii care l-au consultat până acum.

Viorel Mocanu a precizat că sesizarea făcută la Ministerul Sănătății a fost transmisă la Colegiul Medicilor, care urmează să o soluționeze.

O altă sesizare a fost depusă la Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu „Dr. Nicolae Kretzulescu” – Policlinica MAI din București.

Sorin Oprescu a fost dus, miercuri, înapoi în Arestul Poliției Capitalei, după ce i-au fost făcute investigații medicale la Centrul Oncologic Fundeni, cerute de avocații edilului, care arătau că i-ar fi fost depistat un nodul la un plămân, existând suspiciuni că ar avea cancer.

Primarul suspendat al Capitalei fusese transferat în 8 octombrie, sub pază, din Arestul Capitalei, mai întâi la Institutul Oncologic București, apoi la Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice „N. Paulescu”, unde a stat cinci zile, din 9 până în 14 octombrie. Oprescu a fost dus la Institutul „N.Paulescu” întrucât starea sa nu a permit, în 9 octombrie, realizarea investigației PET/CT (computer tomograf) la care trebuia să fie supus, din cauza valorilor crescute ale glicemiei, fiind astfel reprogramat în 14 octombrie.

Apărătorii lui Sorin Oprescu arătau, în cererea de transfer într-un spital, că, în urma investigațiilor medicale la care primarul suspendat al Capitalei a fost supus la Spitalul Universitar de Urgență București, s-ar fi stabilit că ar suferi de 12 afecțiuni, unele grave, fiindu-i depistat și un nodul la un plămân, care ridică suspiciuni privind un posibil cancer. Potrivit raportului medicilor, lui Sorin Oprescu i-ar fi fost depistat „un nodul pulmonar segment 10 posterior, lob inferior drept”, fiind recomandată efectuarea unor investigații suplimentare.

Sorin Oprescu, încarcerat din 6 septembrie în Arestul Central al Poliției Capitalei, a fost transferat și în 26 septembrie, la Spitalul Universitar de Urgență București, unde a stat internat într-o rezervă la Secția de Cardiologie, sub pază, până în 29 septembrie. Medicii de la SUUB i-au făcut mai multe investigații, printre care și o coronarografie.

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost arestat preventiv în 6 septembrie, de Tribunalul București, la cererea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție, care îl acuză de luare de mită. Curtea de Apel București a menținut, în 14 septembrie, decizia Tribunalului București, Sorin Oprescu rămânând în arest preventiv și fiind suspendat din funcție, din 15 septembrie.

Procurorii DNA îl acuză pe Sorin Oprescu de luare de mită, susținând că în 5 septembrie, în baza unei înțelegeri prealabile cu șeful Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane (ACCU), Cornel Bogdan Popa, și cu fostul său șofer Cristian Stanca, zis „Grenadă”, a primit de la Popa suma de 25.000 de euro din 60.000 de euro ceruți de cei doi pentru edil, de la SC Green Line Construct SRL, prin Cristina Giorgiana Gogonea, Teodor Gogonea și Octavian Alin Petroi, denunțători în dosar. Firma efectua lucrări la Palatul de la Mogoșoaia, iar Oprescu ar fi validat astfel activitatea infracțională a lui Popa și l-ar fi menținut în funcție, susțin anchetatorii.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?