Prima pagină » Știri » Percheziție la Penitenciarul Giurgiu într-un caz de înșelăciuni prin metoda „Accidentul”

Percheziție la Penitenciarul Giurgiu într-un caz de înșelăciuni prin metoda „Accidentul”

Percheziție la Penitenciarul Giurgiu într-un caz de înșelăciuni prin metoda
Polițiștii bucureșteni au descins, joi, în Penitenciarul Giurgiu și la două adrese din București, pentru destructurarea unei grupări specializate în înșelăciuni prin telefon, trei persoane fiind reținute, potrivit unor surse din Poliție.

„În ziua de joi, 21 august a.c., polițiștii Capitalei, cu ajutorul colegilor din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor și sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au făcut trei percheziții în municipiul București și într-un penitenciar, în vederea destructurării unui grup format din trei persoane, care ar fi săvârșit mai multe infracțiuni de înșelăciune prin telefon”, se arată într-un comunicat emis de Poliția Capitalei.

Potrivit sursei citate, în perioada iulie – august, cei trei, cu vârste cuprinse între 25 și 48 de ani ar fi reușit să înșele șase persoane.

Bărbatul aflat în închisoare apela telefonic, la întâmplare, diverse persoane, pe care le anunța că rude ale acestora ar fi fost implicate într-un accident rutier și cerea diferite sume de bani pentru a se putea înțelege cu victimele.

Ulterior, bani erau ridicați de cei doi complici ai deținutului, aflați în libertate.

În urma perchezițiilor, polițiștii bucureșteni au descoperit mai multe telefoane mobile, mandate poștale și cartele SIM.

Cei trei ar fi provocat un prejudiciu total în valoare de aproximativ 13.300 de lei și 830 de euro.

Aceștia urmează să fie prezentați magistraților Judecătoriei Sectorului 1, cu propunre de arestare preventivă.

Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate armele subordonate acestuia, în special Poliția ... vezi toate articolele

Citește și