Prima pagină » Știri » Percheziții DNA la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Un fost consilier al șefului SRI, printre persoanele vizate

Percheziții DNA la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Un fost consilier al șefului SRI, printre persoanele vizate

Percheziții DNA la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Un fost consilier al șefului SRI, printre persoanele vizate
Detalii pe Gândul.

UPDATE:  Sergiu Nicolae Ciobanu a fost adus de la Ministerul Apărării Naționale (MApN) la SRI de George Maior, fost șef al serviciului, pentru a îi fi consilier. Acesta a părăsit SRI la finalul mandatului de director al lui George Maior.

La ora transmiterii știrii, Sergiu Nicolae Ciobanu este audiat la DNA alături de mai multe persoane.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că de anchetă ar fi vizat și directorul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Marian Burcea.

Infracțiunile investigate de DNA ar fi fost comise în perioada ianuarie 2016-august 2017, în legătură cu circuitul de decontare a serviciilor de îngrijiri medicale de către Casa de asigurări de sănătate a municipiului București, activitățile fiind desfășurate pe trei paliere.

Primul palier vizează sume fraudate din fondurile Casei de asigurări de sanatate a municipiului București (CASMB), prin decontarea unor servicii de îngrijiri medicale la domiciliu fictive pe baza a sute dosare medicale întocmite în fals”, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX. Ar fi fost implicați funcționari din cadrul CSAMB, sub protecția unor persoane din conducerea instituției, dar și din conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

Potrivit surselor menționate, ar fi existat numeroase situații în care prioritate la aprobare și decontare au avut dosarele medicale cu pacienți fictivi, în timp ce solicitările pacienților asigurați care, în mod real, ar fi avut dreptul să beneficieze de servicii medicale la domiciliu erau refuzați.

Pentru a își ascunde urmele, cei implicați ar fi întocmit, în fals, raportări lunare de servicii medicale necesare decontărilor, în paralel fiind introduse și șterse date din sistemul informatic al CNAS, prin accesare fără drept, astfel încât în sistem să apară că serviciile medicale au fost efectuate în realitate, susțin sursele citate, prejudiciul constatat de anchetatori fiind de aproximativ 13.200.000 lei.

Un al doilea palier pe care îl investighează procurorii se referă la suspiciuni potrivit cărora funcționari din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și din CASMB, inclusiv cu atribuții de control și de constatare a contravențiilor, ar fi pretins foloase de la reprezentanta unei societăți prestatoare de servicii medicale (asistență medicală la domiciliu), în schimbul renunțării, în viitor, la efectuarea în exces a activității de control la societatea respectivă, explică sursele citate.

O altă pistă pe care o verifică DNA se referă la un control al Curții de Conturi, când persoane din sistem fi încercat să ascundă situația decontărilor privind pacienții fictivi. În această situație, medicamente în valoare de 33.000.000 lei ar fi fost decontate prin întocmirea frauduloasă a unor documente medicale de natură să creeze impresia că neregulile constatate de Curtea de Conturi se încadrau într-o excepție prevăzută în anumite norme ce ar fi fost elaborate de CNAS, mai susțin sursele citate.

Infracțiunile investigate sunt luare și dare de mită, trafic de influență, constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune, abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, fals informatic.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) fac, joi, 50 percheziții, într-un dosar ce vizează fapte de corupție ce au avut loc în perioada 2016- august 2017, anchetatorii verificând și sediul a două instituții publice, potrivit unui comunicat de presă al instituției.

Pe lângă cele două instituții publice, se fac verificări și la sediile unor firme.

Ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, în cursul zilei de 31 august 2017, sunt efectuate percheziții domiciliare în 50 locații , dintre care două sunt sedii ale unor instituții publice din București, restul sedii sau puncte de lucru ale unor societăți comerciale sau domicilii ale unor persoane, conform DNA.

Perchezițiile sunt făcute de procurori într-un dosar penal ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate infracțiunilor de corupție, săvârșite în perioada 2016- august 2017.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste turiștii din locație. A fost declanșat Planul Roşu: bilanțul victimelor
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Ce boli avea Mălina Guler? Diagnosticele care i-au mâncat viața
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești