Percheziții DNA la Poliția Satu Mare, este vizat inspectorul adjunct

Percheziții DNA la Poliția Satu Mare, este vizat inspectorul adjunct
Publicat: 12/03/2015, 12:42

Direcția Națională Anticorupție arată, într-un comunicat de presă, că procurorii de la DNA Oradea fac cercetări într-o cauză penală ce vizează „suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, comise în perioada 2013-2015”.

În acest dosar, procurorii fac opt percheziții în județul Satu Mare, din care una este la sediul unei instituții publice, iar restul sunt la sediile unor societăți comerciale și la domiciliile unor persoane, a precizat DNA.

Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că instituția publică unde au loc percheziții este Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Satu Mare.

Potrivit surselor citate, printre persoanele vizate în acest dosar ar fi și adjunctul șefului IPJ, Ioan Liviu Tăut, precum și șeful Serviciului de Investigarea Fraudelor.

Suspecții urmează să fie duși la audieri, la sediul DNA Oradea.

Procurorii sunt sprijiniți în acesta caz de Serviciul Român de Informații.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Românii sunt verificați. ANAF face măcel. Este obligatoriu în România
Cel mai șocant film horror din istorie. E cea mai profitabilă producție
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor