Prima pagină » Știri » Percheziții DNA la sediile Consiliului Județean și Spitalului Județean din Ialomița

Percheziții DNA la sediile Consiliului Județean și Spitalului Județean din Ialomița

Percheziții DNA la sediile Consiliului Județean și Spitalului Județean din Ialomița
În acest dosar sunt vizați, în afara președintelui CJ Ialomița, și directori din cadrul Spitalului Județean Ialomița, cu suspiciuni de fapte de corupție.

Potrivit procurorilor DNA, în acest dosar sunt vizați, în afara președintelui CJ Ialomița, și directori din cadrul Spitalului Județean Ialomița, cu suspiciuni de fapte de corupție. Sursele citate precizează că procurorii fac percheziții și la mai multe firme unde există suspiciuni de corupție în legătură cu achiziții publice săvârșite de către funcționari ai statului.

Într-un comunicat de presă remis, miercuri dimineață, DNA precizează că procurori din cadrul Secției de Combatere a Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor de Corupție a Direcției Anticorupție fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în cursul anului 2014.

Conform aceluiași document, perchezițiie făcute de către procurorii DNA se desfășoară în 30 de locații situate în municipiul București și județele Ialomița și Călărași, din care trei sunt instituții publice de interes local, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice. Potrivit unor surse judiciare, cea de-a treia instituție publică unde au loc percheziții este Agenția de Dezvoltare Sud-Muntenia.

În această cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Citește și