Prima pagină » Știri » Percheziții DNA la Serviciul Poliție Rutieră, Serviciul Permise și la o unitate de parchet din județul Teleorman

Percheziții DNA la Serviciul Poliție Rutieră, Serviciul Permise și la o unitate de parchet din județul Teleorman

Percheziții DNA la Serviciul Poliție Rutieră, Serviciul Permise și la o unitate de parchet din județul Teleorman
Procurorii DNA fac percheziții, miercuri, în județul Teleorman, la Serviciul Poliție Rutieră, Serviciul Permise Auto și Înmatriculări și la o unitate de parchet, într-un dosar în care printre cei vizați sunt șeful de la Rutieră și un procuror, potrivit unor surse judiciare.

Direcția Națională Anticorupție arată, într-un comunicat de presă, că se efectuează cercetări ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, care ar fi fost comise în anul 2015.

În această cauză, procurorii fac 11 percheziții în județul Teleorman, dintre care trei sunt la sediile unor instituții publice și restul la sediile unor societăți comerciale și la domiciliile unor persoane.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că cele trei instituții din județul Teleorman unde au loc percheziții sunt Serviciul Poliție Rutieră, Serviciul Permise Auto și Înmatriculări și o unitate de parchet.

Potrivit surselor citate, printre cei vizați în anchetă sunt un procuror, șeful de la Serviciul Rutier și subalterni ai acestuia din urmă. Cercetările în acest caz se fac în legătură cu modul fraudulos de emitere a unor permise auto.

La finalul perchezițiilor, toate persoanele vizate în cauză vor fi duse la sediul DNA central din București pentru a fi audiate.

Anchetatorii sunt sprijiniți în această cauză de Serviciul Român de Informații și de Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei.

Citește și