Prima pagină » Știri » Percheziții în Brașov, la persoane bănuite de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 23 milioane lei

Percheziții în Brașov, la persoane bănuite de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 23 milioane lei

Percheziții în Brașov, la persoane bănuite de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 23 milioane lei
Peste 40 de percheziții au loc, joi dimineață, în județul Brașov, la persoane bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani cu un prejudiciu de 23 de milioane de lei, acestea fiind acuzate că ar fi introdus în contabilitatea unor firme cheltuieli fictive, în baza unor documente false.

Potrivit unui comunicat al Poliției Române, 165 de polițiști de la Inspectoratul de Poliție al Județului Brașov fac 46 de percheziții, la locuințele unor administratori de societăți comerciale, precum și la sediile și punctele de lucru ale acestora.

Polițiștii vor pune în executare 40 mandate de aducere emise pe numele unor persoane bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani.

În urma cercetărilor a rezultat că, în perioada 2011 – 2014, persoanele bănuite ar fi introdus în contabilitatea societăților cheltuieli fictive, în baza unor documente false sau care atestă situații nereale, cu scopul prejudicierii bugetului de stat prin intermediul unor firme fantomă administrate de persoane fără adăpost sau care nu au desfășurat niciodată activități comerciale.

Societățile comerciale implicate au mai multe obiecte de activitate – construcții, consultanță, prestări servicii.

Prejudiciul în acest caz este estimat la 23 de milioane de lei.

În acest dosar au mai fost făcute 70 de percheziții în luna noiembrie 2014.