PERCHEZIȚII în Capitală, într-un caz privind furtul unor icoane din opt biserici monumente istorice
Polițiștii fac, marți, percheziții în Capitală pentru identificarea și recuperarea unor icoane furate în urmă cu un an din opt biserici de lemn, monumente istorice, din județele Hunedoara, Mureș și Vâlcea, cinci dintre suspecții în acest caz fiind deja trimiși în judecată.
Perchezițiile sunt făcute de polițiști de la Direcția Investigații Criminale din Poliția Română și Serviciul de Investigații Criminale din Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara.
Anterior, polițiștii au identificat principalii suspecți și complicii acestora, constituiți într-un grup infracțional, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Române.
Membrii grupării infracționale ar fi furat icoane în perioada august – septembrie 2011 din opt biserici de lemn, monumente istorice, din județele Hunedoara, Mureș și Vâlcea.
Cinci dintre membrii grupării au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv.q
Totodată, anchetatorii au recuperat, până în prezent, 70 de icoane pe lemn și sticlă.