PERCHEZIȚII în cinci județe și București, vizând infracțiuni de EVAZIUNE FISCALĂ și SPĂLARE DE BANI

Publicat: 09 07. 2012, 10:25
Actualizat: 23 08. 2013, 04:22

Un număr 28 de percheziții au loc, luni dimineață, în județele Mehedinți, Prahova,Olt, Vâlcea și Giurgiu, dar și în București, fiind vizat un grup infracțional organizat specializat în evaziune fiscală și spălare de bani, prejudiciul creat statului fiind de aproximativ cinci milioane de euro.

Procurorii DIICOT Craiova, în colaborare cu polițiștii BCCO, au descins la 28 de adrese din cinci județe și din București, fiind căutate 24 de persoane, iar până la ora transmiterii acestei știri au fost găsite 23 dintre acestea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

De asemenea, polițiștii au ridicat din Constanța membri ai grupului infracțional, care erau în vacanță.

Membrii grupării au înființat zeci de societăți comerciale prin intermediul cărora făceau tranzacții fictive, folosind facturi false, reușind astfel să creeze un prejudiciu de circa cinci milioane de euro.

Rețeaua era monitorizată de DIICOT și de SRI de mai bine se șase luni.

În urma perchezițiilor, în locuințele suspecților au fost găsite ștampile și facturi false, care vor fi ridicate și duse la Poliție.

Cele 23 de persoane ridicate vor fi duse la sediul DIICOT Mehedinți pentru audieri, acestea fiind acuzate de evaziune fiscală, constituirea unui grup infracțional organizat și spălare de bani.